Normal că nimeni nu se aşteaptă ca o revistă pentru bărbaţi (şi, similar, una pentru femei) să fie plină de consideraţiuni alambicat croşetate despre eseurile lui Susan Sontag. Şi, în fine, mare parte din suflarea masculină o fi interesată şi de sex, maşini, bere şi sport. Ca bună parte din suflarea feminină, la o adică.

Deunăzi, mi-au picat ochii pe o asemenea revistă pentru bărbaţi. Un articol, întins pe vreo trei pagini, numit „Ghidul hipsteriţelor“ m-a făcut să-l citesc de vreo trei ori. Era, cum îi zice şi numele, un ghid pentru bărbaţii care ar fi vrut să-şi croiască drum spre inima unei asemenea creaturi. Am aflat întîi de toate ce-i aia o „hipsteriţă“. Potrivit autoarei, este o fiinţă originală care „cumpără ce e cool, ascultă ce e cool, citeşte ce e cool şi apoi dezaprobă tot ce-a fost pînă atunci cool“. Doamne fereşte, oi fi hipsteriţă, mă sparie, măgulitor, un gînd. (Am nişte istorii personale cu ultimele tendinţe la detergenţii de rufe.) Cînd am mai citit că-s atît de unice de cîrcîie cluburile de ele, m-am liniştit un pic. În fine, după o descriere generală din care am ieşit uşor nedumerită, hipsteriţele astea au fost împărţite în trei categorii. În prima intrau alea care bat cluburile îmbrăcate în sutiene roşii, în a doua intrau alea care mănîncă bomboane Bucuria din Republica Moldova, iar în a treia, alea care bat oraşul pe biciclete retro cu coşuri cu flori pe ghidon. Ăstora din urmă cică trebuie să le cumpăraţi un candelabru vechi ca să ajungeţi la „inima lor vintage“.

Se vorbeşte mai apoi de limbajul lor, de aplicaţiile iPhone favorite, de hipsterii celebri pe care ele îi admiră şi, la un moment dat, de cărţile lor preferate. Haida, zic, dacă la celelalte m-am uitat ca o viţea (din numele alea de „hipsteri“ am recunoscut doar vreo două), măcar la cărţi poate am şanse. Am aflat că hipsteriţele citesc Orbitoarele lui Cărtărescu. Zice