Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Standard&Poor's ameninţă UE cu tăierea ratingului. Șah la bănci

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 8 decembrie 2011 ·

După ce, acum câteva zile, a plasat sub supraveghere ratingul unui număr de 15 state din zona euro, agenţia de evaluare Standard&Poor's merge mai departe şi ameninţă întreaga Uniune Europeană cu tăierea ratingului, precum și câteva bănci importante din Uniune. Decizia vine chiar înainte de începerea unui summit crucial pentru rezolvarea crizei datoriilor din zona euro. Sursa: Reuters

Agenţia de rating a declarat, ieri, că a pus sub supraveghere ratingul de credit al Uniunii Europene, în perspectiva unei tăieri a ratingului, anunţă Reuters. Astfel, S&P ar putea downgrada ratingul AAA al creditelor pe termen lung, dacă va diminua ratingul în unul sau mai multe state membre.

De altfel, acest lucru este posibil să se întâmple, având în vedere faptul că, la începutul săptămânii, agenţia a pus sub supraveghere 15 ţări din zona euro pentru o posibilă tăiere de rating.

Totodată, agenţia de evaluare a pus sub supraveghere în vederea unei posibile retrogradări și ratingurile unora dintre cele mai mari bănci din zona euro, printre care cea germană Deutsche Bank şi cele franceze Societe Generale şi BNP Paribas, informează agenţia EFE.

Decizia, care presupune că există posibilitatea de 50% ca ratingurile acestor bănci să fie reduse în următoarele 90 de zile, este urmarea analizei privind o posibilă retrogradare a ratingurilor unui număr de 15 dintre cele 17 state din zona euro, a explicat S&P într-un comunicat.

Calificativele Austriei, Belgiei, Finlandei, Germaniei, Olandei şi Luxemburgului ar putea fi reduse cu o treaptă, iar cele ale Estoniei, Irlandei, Franţei, Italiei, Maltei, Portugaliei, Slovaciei şi Spaniei cu până la două trepte.

S&P a precizat că, odată ce se rezolvă analiza privind ratingul pentru datoria suverană a acestor ţări, va decide şi rezultatele privind supravegherea sub care a situat marile bănc

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 2 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

Firea, despre scenariul unei înţelegeri ca Cristian Popescu Piedone să nu îşi retragă candidatura: Dacă există, eu nu ştiu de ea. Nu cred că există o astfel de înţelegere

News.ro acum o ora
Candidata PSD la Primăria Capitalei Gabriela Firea a afirmat referitor la un posibil scenariu al unei înţelegeri în care Cristian Popescu Piedone să nu renunţe la candidatura sa la PMB, că în cazul în care există o astfel de înţelegere între Marcel

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 4 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Gabriela Firea, după ce ultimul sondaj o dă pe locul 3: Bucureştenii au suferit anumite confuzii

HotNews acum o ora
Gabriela Firea a declarat joi că este convinsă că bucureștenii au suferit anumite confuzii, după ce ea a devenit un candidat de ultim moment la Primăria Capitalei, în contextul în care social-democraţii şi liberalii au decis iniţial să susţină candi

Reducerea livrărilor de gaze spre Europa a adus anul trecut pierderi de 6,9 miliarde de dolari pentru Gazprom

G4Media acum 52 minute
Grupul rus Gazprom a raportat joi pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de dolari) în 2023, comparativ cu un profit net de 1.226 miliarde de ruble (15,2 miliarde de dolari) în 2022, în condiţiile în care vânzările sale de gaze spre Eu

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 4 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum o ora
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 3 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Două persoane au murit, după ce mașina în care se aflau a lovit un stâlp, apoi s-a răsturnat. Tragedia a avut loc pe un drum din Argeș

Ziare.com acum 2 ore
Două persoane au murit şi alte două au fost rănite după ce şoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcţiei de mers pe un drum din judeţul Argeş, iar maşina s-a răsturnat. Accidentul a avut loc în comuna Căldăraru, unde un autoturism a l

VIDEO Bătaie între mai mulți tineri în Vama Veche: Poliția a deschis un dosar penal

HotNews acum 4 ore
Imagini publicate pe rețele de socializare arată cum mai mulți tineri au fost implicați în noaptea de miercuri spre joi într-o altercație în stațiunea Vama Veche, relatează publicația locală Ziua Constanța. Mașină de Poliție la Vama VecheFoto: Inqua

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

9°/22°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

22°
joi

12°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°