Disponibilizările de la combinatul Mechel Câmpia Turzii vor începe anului viitor, după ce sindicatul a reuşit să obţină amânarea acestui proces până după sărbători.
De această măsură vor fi afectaţi peste 700 de angajaţi, care lucrează, în prezent, la Mechel Câmpia Turzii. Astfel, la combinat vor rămâne doar puţin peste 300 de persoane, care ar urma să asigure mentenanţa. În vară, la combinat a mai fost un val de disponibilizări, care a afectat alţi 700 de salariaţi. Pentru aceştia, Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă din Cluj va demara, în ianuarie, proiectul unui combinat social, în valoare de peste 6 milioane de euro.
"Deocamdată, pe notificare, sunt cele trei notificări, sunt acolo, am reuşit să amânăm cu o lună disponibilizările. Pentru oameni, asta înseamnă că mai au un salariu în plus, că au luat o primă de Crăciun care a fost dată joi pentru toţi angajaţii", a declarat Ioan Pascu, liderul sidicatului Mechel Câmpia Turzii.