Presa internaţională scrie despre accidentul aviatic de la Smolensk, îngrijorarea lui Obama faţă de terorismul nuclear, împrumutul de 30 de miliarde de euro pentru Grecia şi explozia unei maşini capcană la o bază militară din Irlanda de Nord.
Nerespectarea sfaturilor primite de pilotul aeronavei prezidenţiale poloneze, punctul central al anchetei
Anchetatorii ce analizează cauzele producerii accidentului soldat cu moartea preşedintelui polonez se concentrează asupra următorului aspect: de ce pilotul nu a urmat instrucţiunile controlorilor de trafic, de a renunţa la aterizarea în condiţii meteorologice nefavorabile. Ancheta poate duce la un aspect mai delicat de atât: dacă pilotul s-a simţit constrâns de obligaţia de a se asigura că delegaţia poloneză nu va întârzia la ceremonia din pădurea Katyn. Un controlor de trafic a declarat că la un moment dat pilotul a fost întrebat care este altitudinea avionului, dar acesta a refuzat să comunice cu turnul de control, scrie New York Times.
Numai 14 corpuri sunt identificabile după prăbuşirea avionului prezidenţial polonez
Doar 14 corpuri au putut fi identificare fără probleme de către familiile victimelor care şi-au pierdut viaţa în urma prăbuşirii aeronavei prezidenţiale poloneze, la bordul căreia se aflau 97 de persoane. În încercarea de a ateriza în condiţii de ceaţă densă, avionul a lovit mai mulţi copaci, înainte de a se prăbuşi. Ministrul polonez al sănătăţii, Ewa Kopacz, a declarat că alte 20 de corpuri ar putea fi identificate de experţii medico legali, în timp ce pentru restul victimelor va fi necesară efectuarea de teste ADN care să le confirme identitatea, scrie RIA Novosti.
Obama, îngrijorat de ameninţarea terorismului nuclear
Preşedintele american Barack Obama a avertizat că cea mai mare ameninţare la adresa Statelor Unite o reprezintă posibilitatea ca o