Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cartelele anti-chiul intră în şcoli cel mai devreme la iarnă

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 14 septembrie 2011 ·

Directorii de şcoli şi inspectorii şcolari sunt obligaţi ca, până cel târziu la finalul primului semestru, să găsească soluţii şi bani pentru descurajarea chiulangiilor. Măsura îi vizează în special pe liceeni.

Un sistem electronic de pontaj, implementat cu succes acum doi ani într- o şcoală din Miercurea - Ciuc, i-a convins pe oficialii Ministerului Educaţiei că aceasta este soluţia pentru reducerea absenteismului. În şcoala în care a fost testat sistemul, absenţele au scăzut cu 25%.

Până la finalul primului semestru, fiecare şcoală va trebuie să ştie cum şi cu ce bani va introduce sistemul. Presiunea este mai mare asupra liceelor, unde se urmăreşte descurajarea chiulului în vederea unor rezultate mai bune la Bac.

Chiulul, semnalat prin SMS

Sistemul funcţionează în felul următor: pe baza unei cartele, elevul îşi confirmă intrarea şi ieşirea din şcoală. Softul aferent generează rapoarte privind absenţele, iar pe baza acestora elevii pot fi traşi la răspundere. În funcţie de complexitatea programului, părinţii pot primi SMS când copilul părăseşte şcoala sau pot verifica situaţia online.

Recurgerea la un astfel de sistem de monitorizare ridică o serie de întrebări: cine dă banii pentru soft, implementare, mentenanţă şi service, cum se previn cozile la intrarea în şcoală, cum se descurajează încercările de a fenta sistemul etc.

În Bucureşti, se caută deocamdată soluţii, iar Marian Banu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Şcolar general, spune că sistemul va fi implementat în următoarele şase luni.

Doru Resmeriţă, inspector şcolar general în Galaţi, a propus câtorva companii de telefonie mobilă şi unor hipermarketuri să suporte cheltuielile în schimbul spaţiului pentru reclamă de pe spatele cartelei. "Costurile ar fi de aproximativ 2.000 de lei pentru fiecare şcoală, însemnând cartelele şi câte două cititoare de carduri", estimează e

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 25 minute
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum o ora
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum o ora
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 5 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 36 minute
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 2 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 3 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 7 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum o ora
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum o ora
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

17°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

8°/15°
lun.

9°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

13°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°