Peste 90 de elevi de la scolile “Regina Maria” şi “Nicolae Iorga” din Sibiu s-au întrecut miercuri dimineaţă în cunoştinţe de cultură generală despre oraş. Miza a fost "cheia Sibiului" pe care au descoperit-o la Biblioteca Astra, iar câştigătorii au fost recompensaţi cu o excursie la Pălţiniş.
Organitaţi pe grupe, mai bine de o oră, micii concurenţi au lansat un adevărat maraton. Fiecare statuie din Parcul Astra a fost aleasă ca loc de raspuns pentru elevi, iar turele intre statui au devenit extrem de solicitante pentru organizatori, care au fost nevoiţi să ţină pasul cu energia copiilor.
Emoţiile au crescut atunci cand liderii claselor a III-a au raspuns contra timp la ultimele intrebări, în faţa uşii Bibliotecii Astra, reprezentantul clasei a III-a B de la "Regina Maria" reuşind să câştige un weekend pentru toţi colegii la Paltinis.
"Scopul acestui proicet, ca în fiecare an, este acela de-ai educa şi de a-i pregăti pe micii noştri sibieni în a cunoaşte istoria, tradiţiile şi tot ceea ce înseamnă oraşul Sibiu pentru ca peste 20 de ani sibienii care sunt cu adevărat sibieni să cunoască informaţiile despre Sibiu", a declarat Răzvan Pop, promotorul proiectului "Sibiu, Orasul Copiilor".
Iniţiatorii proiectului spun că au fost interesaţi ca elevii să cunoască momentele importante din istoria Sibiului."Este foarte important sa stie ca Sibiul este atestat in 1191, cand Sibiu devine oraş-1366 şi când Sibiul devine capitala Transilvanie-1692", a mai precizat Răzvan Pop.
Proicetul “Sibiu, Orasul Copiilor” s-a aflat la a şasea ediţie şi este realizat de Asociatia pentru Infrumusetarea Orasului Sibiu(AIOS)si Biblioteca Astra .