De astăzi și până duminică, la Pitești se desfășoară cea de-a 23-a ediţie a Concursului Naţional de Dans Sportiv Dansul florilor, organizat de Asociaţia Sportivã Total Dance şi Centrul Cultural Pitești.
Competiția, găzduită de Sala Sporturilor, reunește la startul celor 36 de concursuri, dansatori cu vârste între 3 și 35 de ani, de la 60 de cluburi din țară. Până astăzi, la orele prânzului, erau înscriși în concurs peste 1200 de dansatori însă organizatorii mizează pe 1400 de participanți.
Concursul Național Dansul Florilor este o competiție care se desfășoară, anual, pe mai multe categorii de vârstă și clase valorice la care participă și dansatori de mare prestigiu din întreaga țară.
“ Piteștiul este orașul în care s-a organizat, pentru prima dată în România, un concurs de acest gen. Am pornit, la prima ediție, cu 19 perechi și am ajuns să avem peste 700 de perechi participante. Având în vedere această tradiție și popularitatea de care se bucură în România, de anul viitor, competiția va fi înclusă în Circuitul Marelui Premiu al României “, spune Alfred Schieb , președintele concursului.
Competiția va lua startul la ora 15.00, însă abia diseară, de la ora 18.30, iubitorii dansului vor avea ocazia să vadă, în ring, cele mai bune perechi. Mâine seară și duminică seară, piteștenii sunt așteptați la spectacol, de la aceeași oră.
Ultimele pregătiri înainte de marele concurs
Dansatorii mai au posibilitatea să se antreneze doar până la ora 15.00. Iulia Eana și Adrian Anghel făceau, în această dimineață, ultimele antrenamente înainte de startul competiției. Diseară, fiecare din cei doi dansatori va intra în ring alături de alt partener.