Mulţi m-au întrebat ce urmăresc, de fapt, cu articolele mele despre sport, pe care cu generozitate mi le-a găzduit această rubrică. Sigur, nu mi-am dorit să devin gazetar sportiv! Nici nu cred că am talentul necesar acestei grele meserii. Atunci? De fapt, e mult mai simplu...

Am înţeles că, în noua mea calitate de deputat, se cuvine să aduc în atenţia opiniei publice câteva dintre problemele cu care se confruntă lumea sportului. Am încercat să evidenţiez importanţa vitală a educaţiei fizice în şcoli,după cum am schiţat modul în care văd o nouă organizare a sportului românesc, indicând sursele de finanţare accesibile.

Am dorit să transmit un gând bun şi o încurajare celor mai bravi colegi ai noştri din lumea sportului, sportivii paralimpici. Dar, odată publicat articolul în care îmi prezentam proiectul de Lege a Sportului, cred că, pentru moment, misiunea mea în acest colţ de pagină trebuie să se încheie.

Pentru mine au contat foarte mult părerile cititorilor, iar cu unii dintre ei m-am şi întâlnit, am reţinut o serie de opinii interesante şi de la cei care au postat pe bloguri, ca si de la toţi colegii mei din sport, din şcoală şi din politică, interesaţi de reaşezarea întregului sport românesc. Am avut multe de învăţat şi, ca atare, le mulţumesc tuturor!

Vă promit că voi duce toate aceste idei, ale mele si ale celor care mi s-au alăturat, în Parlamentul României, unde proiectul Legii Sportului poate şi trebuie să prindă viaţă.

Închei aceste rânduri cu un citat din Shakespeare, care exprimă emoţia şi sentimentul pe care noi, cei din lumea sportului, l-am trăit de nenumărate ori:

„Cu cât e mai aspră lupta, cu atât e mai mare victoria!”