Racla a fost depusă aseară la catedrala Sfântul Gheorghe, unde s-a organizat o slujbă grandioasă. Sute de oameni au venit, în această dimineață, pentru a atinge moaștele sfântului, iar întreg clerul Olteniei ia parte la eveniment.
Eveniment în premieră pentru viața spirituală din Drobeta Turnu Severin. Sfintele moaște ale Cuviosului Grigorie Decapolitul au fost aduse în orașul de la malul Dunării și depuse la catedrala Episcopală Sfântul Gheorghe.
Racla cu rămășițele pământești ale Sfântului Grigorie, ocrotitorul Olteniei a fost adusă ieri, după ora 18, de o delegație vâlceană condusă de Preasfințitul Emilian Lovișteanu, episcopul vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului.
VEZI AICI GALERIE FOTO
Moaștele se află la mănăstirea vâlceană Bistrița de 500 de ani și au fost așteptate de sute de credincioși, la Severin.
„Am venit să ating moaștele sfântului și să mă rog pentru familia mea, pentru bunăstare și pentru sănătate. E pentru prima dată când am ocazia să fiu atât de aprope de un sfânt și încerc un sentiment formidabil, de nedescris”, ne-a spus Emilia Hanganu, pensionară.
Oamenii nu au ținut cont nici de ploaia care a căzut în această dimineață peste Severin și au venit în număr mare la Catedrală pentru a atinge moaștele.
Slujbă grandioasă
Pregătirile au fost și ele pe măsură. Curtea catedralei Sfântul Gheorghe a fost împodobită de sărbătoare, cu ghirlande naturale, icoane, covoare și un loc special pentru așezarea moaștelor.
Tot clerul olteniei a fost prezent, în această dimineață, la eveniment. Sub privirile admirative ale participanților, a fost oficiată și o liturghie în cinstea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, ocrotitorul Severinului și al catedralei. Preoți și ierarhi din Severin, Olt, Vâlcea, Hunedoara sau Caraș au trecut pe rând pe la racla Cuviosului Grigorie, pentru a săruta moaștele. @