* Ludmila Uliţkaia, Minciunile femeilor, traducere din rusă de Gabriela Russo, Colecţia "Cartea de pe noptieră", Editura Humanitas, 2005. E adevărat, gratuitatea minciunilor din această carte te şochează. Cînd femeile de aici mint, o fac fără a vrea să înşele şi să tragă apoi din asta un oarece folos. Ele mint altfel. Nu pentru a-şi crea o situaţie avantajoasă, ci pentru a se crea pe sine. De fapt, ele mint sincer, adică fabulează. Minciunile lor sînt, în raport cu adevărul, ceea ce sînt invenţiile în raport cu descoperirile. Nu truchează realitatea, ci o îmbogăţesc, o rotunjesc, îndemnînd-o să împrumute un sens de moment. Plus că, uneori, chiar e nevoie de cîte o invenţie pentru a putea merge mai departe cu descoperirile. Fascinante în totala lor lipsă de pragmatism, "mincinoasele" Ludmilei Uliţkaia născocesc aşa cum ai născoci roata, numai că nu o roată a carului, ci o roată a propriului noroc. Ele sînt, în fond, nişte trăiriste care au nevoie de fabulaţie pentru a-şi răscroi soarta ca pe un destin. De aceea, cînd mint, nu le creşte nasul, ci creşte inima în ele. Fiindcă simt că trăiesc cu adevărat. Şi, mai ales, cu acea intensitate pe care o pîndesc şi fiorul tragic, şi suspinul telenovelistic. Mi-a mai plăcut, apoi, că Minciunile femeilor, deşi arată ca un volum de povestiri, e totuşi un roman. Un roman al "victimei" respectivelor născociri, cu o biografie discret dispersată în jurul acestora. Ideea unei vieţi ca sumă a minciunilor celorlalţi - trebuie să recunoaşteţi - nu e chiar de colea. Cu toate că, politic vorbind, e de colea rău.
* Ludmila Uliţkaia, Minciunile femeilor, traducere din rusă de Gabriela Russo, Colecţia "Cartea de pe noptieră", Editura Humanitas, 2005. E adevărat, gratuitatea minciunilor din această carte te şochează. Cînd femeile de aici mint, o fac fără a vrea să înşele şi să tragă apoi din asta un oarece f