Unu. Succesul unei întreprinderi de acest gen depinde de cooperarea populaţiei, ceea ce nu-i uşor, în condiţiile în care sondajele indică un nivel extrem de redus al încrederii în instituţiile statului. Ca să se obţină acest lucru, ar fi fost necesară o campanie de informare premergătoare recensământului. Pe site-ul recensământului există un videoclip care ar fi putut face parte dintr-o asemenea campanie, dar eu unul nu l-am văzut la nici un post de televiziune (asta ar putea fi vina mea). Oricum, mă refer la o campanie profesionistă, coordonată de o firmă specializată, care ar fi inclus o strategie unitară de comunicare în perioada premergătoare şi în cea de desfăşurare a recenzării. În bugetul recensământului (HG 922/2011) apare suma de 1 milion de euro alocată pentru „cheltuieli popularizare recensământ". Aş fi curios să aflu cum s-au cheltuit aceşti bani.

Doi. Lipsa unei reacţii consistente faţă de atacurile politice legate de posibila utilizare frauduloasă a codului numeric personal. Nu am auzit până în ziua de azi vreo explicaţie oficială coerentă referitoare la necesitatea colectării acestei informaţii (nici măcar în secţiunea „Întrebări frecvente" a aceluiaşi site).

Trei. Gafa ex-purtătorului de cuvânt, care şi-a dat cu părerea că înregistrarea CNP-ului ar fi facultativă. Contrar domnului Voineagu, eu am impresia că orice enunţ al unui purtător de cuvânt constituie poziţia oficială a instituţiei pe care o reprezintă.

Patru. Reacţia întârziată (peste două zile) a INS faţă de gafa sus-menţionată. Practic, au fost două zile care au generat confuzii şi eforturi suplimentare considerabile din partea recenzorilor, care au trebuit apoi să revină la adresele deja recenzate. Dacă ar fi existat o echipă de comunicatori profesionişti, aceştia ar fi elaborat rapid o strategie de reparare a erorii. Nu au fost nici măcar contactaţi recenzorii pentru a l