Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Remus Pricopie va propune organizarea centralizată a simulărilor pentru evaluarea naţională şi bacalaureat

Publicat in Monitorul de Cluj, duminică 28 aprilie 2013 ·

agenda.roMinistrul Educaţiei Remus Pricopie a declarat că va propune ca simulările pentru evaluarea naţională şi bacalaureat să se organizeze, începând cu următorul an şcolar, în aceleaşi condiţii în care se dau examenele, şi nu descentralizat.

Apreciind, la emisiunea "După 20 de ani" de la Pro TV, că descentralizarea simulărilor pentru evaluarea naţională şi pentru bacalaureat "are şi părţi bune, dar are şi părţi mai puţin bune", ministrul Remus Pricopie a spus că va propune colegilor din minister şi partenerilor sociali ca, "începând cu anul şcolar următor, simulările să se facă exact în aceleaşi condiţii în care se dau şi examenele, respectiv Consiliul Naţional de Evaluare să gestioneze aceste simulări pentru a putea avea o analiză mai bună a datelor".

Întrebat dacă are suspiciuni în momentul de faţă, când subiectele simulărilor sunt făcute pentru fiecare judeţ în parte, că în unele judeţe ar putea fi date subiecte mai uşoare, Pricopie a confirmat, spunând că acestea pot fi mai uşoare sau mai grele, sau nu suficient de bine calibrate, în unele judeţe.

Ministrul Educaţiei a mai spus că nu îl mulţumesc rezultatele de la simulări primite până în prezent, apreciind că elevii sunt "pregătiţi destul de slab".

Simulările evaluării naţionale şi examenului de bacalaureat sunt descentralizate, fiecare inspectorat şcolar îşi stabileşte propriul calendar şi propria metodologie, acestea urmând să aibă loc până la sfârşitul lunii aprilie.

Citeşte şi:

Nota scăzută la purtare pentru elevii care copiază la simulările la examenele naţionale

ISJ speră la rezultate mai bune cu 10% la Bac-ul de anul viitor

Simulări de teste naţionale şi de bacalaureat pentru elevii clujeni

agenda.roMinistrul Educaţiei Remus Pricopie a declarat că va propune ca simulările pentru evaluarea naţională şi bacalaureat să se organizeze, începând cu urm

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 46 minute
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 4 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Prințul Harry revine în Marea Britanie, dar FĂRĂ soția sa. Care este motivul

Gandul acum 48 minute
Prințul Harry urmează să participe la o ceremonie religioasă la Catedrala Saint Paul, în cursul zilei de miercuri, cu ocazia aniversării a zece ani de la fondarea Fundației Invictus Games. Pentru aceasta, el se va întoarce în Regatul Unit, dar fără

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu propune ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primăriei Bucureşti

News.ro acum 3 ore
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu a propus ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primărie Bucureşti şi a precizat că aceasta a devenit un inel al Capitalei.

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 7 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

VIDEO Oțelul Galați, victorie la limită cu Hermannstadt în play-out-ul din SuperLigă

HotNews acum 3 ore
Francois Yabre (în minutul 3) a marcat unicul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt (scor 1-0), contând pentru etapa cu numărul șapte din play-out-ul SuperLigii României la fotbal. Dorinel MunteanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shut

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 8 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 7 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

PNL a înaintat un proiect de lege prin care vârsta de pensionare a femeilor se calculează în funcție de numărul copiilor

HotNews acum 2 ore
Un proiect de lege inițiat la Senat de mai mulți liberali prevede că femeile care au realizat stagiul minim de cotizare contributiv şi care au născut şi crescut copii până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare,

Firea, la depunerea candidaturii: Propunem o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică / Ciolacu: Gabi, eu îţi promit că voi fi alături de tine necondiţionat

News.ro acum 3 ore
Gabriela Firea a declarat, la depunerea candidaturii pentru un nou mandat de primar general al Capitalei, că ea şi echipa sa propune „o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică”. Ea a mai

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

10°/25°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°