Preşedintele Traian Băsescu îl va primi, luni dimineaţă, la Palatul Cotroceni, pe Prinţul Charles, în cadrul vizitei private pe care acesta o efectuează în România, informează Preşedinţia, conform Mediafax.
Potrivit programul preşedintelui Băsescu pentru ziua de luni, anunţat de Administraţia Prezidenţială, întâlnirea va avea loc la ora 11.30, la Palatul Cotroceni.
Prinţul Charles a ajuns, miercuri după-amiază, pe Aeroportul "Transilvania" din Târgu Mureş, cu o aeronavă charter, după ce a participat anterior la evenimentele de celebrare a Jubileului de Diamant al Reginei Elisabeta a II-a.
Moştenitorul coroanei regale a Marii Britanii a mers miercuri seară, la Micloşoara, în judeţul Covasna, unde a fost găzduit de familia contelui Kalnoky.
În cursul zilei de joi, moştenitorul Coroanei Britanice a mers, la Saschiz, localitate pe care a mai vizitat-o în urmă cu câţiva ani.
Potrivit unor surse neoficiale, Prinţul Charles ar intenţiona să viziteze la sfârşitul acestei săptămâni mai multe sate din judeţele Covasna şi Braşov şi să facă mai multe plimbări pe jos, după care va veni luni în Bucureşti.
Ambasada Marii Britanii la Bucureşti a anunţat organizarea luni, 11 iunie, a unei recepţii dedicată celebrării Jubileului de Diamant al Reginei Elisabeta a II-a.
Preşedintele Traian Băsescu l-a mai primit, în 20 mai 2011, pe Prinţul Charles, la Palatul Cotroceni.
Prinţul Charles a subliniat, la acea întâlnire, importanţa dezvoltării turismului rural bazat pe resurse organice şi produse locale în dezvoltarea regională a României, potrivit unui comunicat de la acel moment al Administraţiei Prezidenţiale.
"Preşedintele României a adresat mulţumiri înaltului oaspete pentru sprijinul constant şi atenţia pe care o acordă ţării noastre şi pentru numeroasele proiecte de dezvoltare rurală în care Alteţa Sa Regală Prinţul de Wales este impl