•Primaria a inchiriat muzeul cu cinci milioane de lei pentru o nunta •Mirele, Ioannis Salvaras, a preferat muzeul in locul restaurantului •"Este o blasfemie", a afirmat un scriitor iesean
Timp de cinci zile, intre 14 si 18 iulie, Muzeul "Mihai Eminescu" din gradina Copou a fost inchis pentru dezinfectie si curatenie, dupa cum era specificat pe un anunt lipit la intrarea in muzeu. Este normala o asemenea actiune, daca ne gandim la valorile pe care muzeul le contine, desi aceasta nu se face tocmai in sezonul turistic. In spatele acestui anunt se ascunde, de fapt, un lucru de neimaginat in viata muzeala ieseana. Casa dedicata celui mai mare poet roman, pentru care intreaga natiune are o adoratie fara limite, a devenit pentru o noapte, pur si simplu, local de nunta! Am intalnit cazuri cand in lacasurile dedicate marilor figuri ale istoriei si literaturii noastre sa aiba loc vernisaje, lansari de carte, recitaluri, dezbateri, dar niciodata nu am conceput ca un astfel de muzeu poate ajunge sala de petrecere. Realitatea cruda consemneaza faptul ca muzeul a fost inchis pentru nunta grecului Ioannis Salvaras, patronul firmei Salvaras Grup (producatoare de vodca Alexander), din comuna Holboca.
"Oameni de cultura" transformati in birtasi
Tocmai cei care se declara oameni de litere si aparatori ai valorilor culturii romanesti au abdicat de la statutul pe care si l-au impus, aproband desfasurarea nuntii in aceasta incinta. Ei au primit aprobarile de la Muzeul Literaturii Romane, Inspectoratul pentru Cultura, de la Primarie si de la Consiliul Judetean. Care este pretul unei asemenea abdicari de la deontologia omului de litere? "S-a incheiat un contract cu acordul Consiliului de Administratie al institutiei si al celorlalte institutii administrative ale orasului in valoare de cinci milioane de lei pentru inchirierea muzeului. Banii vor