Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Banii ascunşi în Elveţia, scoşi la lumină

Publicat in Adevarul, marți 3 mai 2011 ·

Guvernul britanic şi cel elveţian au finalizat o înţelegere care le permite autorităţilor să verifice conturile nedeclarate ale cetăţenilor englezi. Acordul dintre cele două ţări, primul de acest fel din istorie, presupune taxarea britanicilor care îşi ţin banii în băncile elveţiene tocmai pentru a evita impozitele.

Sistemul bancar elveţian nu va mai rămâne un paradis fiscal multă vreme. Hotărâţi să elimine evaziunea şi să mărească în acest fel veniturile statului, guvernanţii de la Londra poartă negocieri de aproape doi ani cu autorităţile din Elveţia pentru a scoate la lumină conturile secrete deţinute de britanici în această ţară. Înţelegerea a fost acum finalizată şi va fi făcută publică în cursul acestei luni, potrivit publicaţiei britanice „Financial Times", care citează o sursă din interior.

Cei care vor fi descoperiţi că îşi ascund banii în bănci elveţiene pentru a evita taxele din Marea Britanie vor fi impozitaţi cu 50% din rata de impozitare din Marea Britanie. În acest fel, guvernul britanic speră să obţină trei miliarde de lire sterline (aproximativ 3,3 miliarde de euro) până în 2015. Mai mult, evazioniştii vor plăti şi o taxă retroactivă. Impozitele vor fi colectate de autorităţile elveţiene şi apoi redirecţionate către Londra. Înţegerea arată presiunea la care a fost supus paradisul fiscal de către ţările care, având nevoie urgentă de bani, au devenit tot mai iritate de rolul jucat de băncile elveţiene în facilitarea evaziunilor, notează publicaţia britanică.

Doar o jumătate de victorie

Înţelegerea este prima de acest fel din istorie şi marchează o schimbare majoră a sistemului bancar elveţian. În urmă cu doi ani, un astfel de acord era de neconceput pentru autorităţile elveţiene. „Oricât de inadecvată, chiar dacă este doar o mică rază de lumină, (înţelegerea - n.r.) este uimitoare", crede Andrew Watt, managing director al f

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rareş Bogdan, despre alegerile prezidențiale: Singurul candidat pe care noi îl susţinem este Nicolae Ciucă. Noi credem în şansa domnului general

HotNews acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, marţi, că singurul candidat pe care liberalii îl susţin pentru a intra în cursa pentru alegerile prezidențiale este liderul PNL, este Nicolae Ciucă: „Noi credem în şansa domnului general Ciucă”. Nic

Sute de tone de legume și fructe, retrase de la comercializare. Nereguli la peste 90% dintre operatorii economici verificați

Ziare.com acum o ora
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au verificat peste 1.000 de operatori economici care vând fructe şi legume, iar 360 de tone au fost retrase temporar de la comercializare. Echipele de control au găsit mai multe

Incendiu la groapa de gunoi a orașului Galați. A fost emis mesaj RO-Alert VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un incendiu puternic s-a produs marți, 7 mai, la groapa de gunoi a orașului Galați, în zona Tirghina. ISU Galați a anunțat că a intervenit cu mai multe mașini de pompieri și că a fost emis și un mesaj RO-Alert pentru locuitorii din zonă. Incendiul p

Soarele intră în nori. Cod portocaliu de furtuni în judeţul Iaşi

Mediafax acum 2 ore
Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Belceşti, Podu Iloaiei, Erbiceni, Bălţaţi, Dumeşti, Ion Neculce, Lungani, Brăeşti din judeţul Iaşi. În aceste zone se vor semnala grindină de dimensiuni medii, frecvente descărcări electrice, intensificări ale

Peste 70.000 de turişti au ales litoralul pentru vacanţa de 1 Mai şi Paşte. Preţul mediu al unui sejur a fost de 1.106 lei/camera dublă

HotNews acum o ora
Litoralul autohton a fost una dintre destinaţiile cele mai căutate de români în vacanţa de 1 Mai şi Paşte, peste 70.000 de turişti alegând staţiunile de la Marea Neagră pentru a se relaxa în aceste zile libere, arată datele centralizate de touropera

Florin Piersic, o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. Cum se simte actorul

HotNews acum 2 ore
Actorul Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a suferit o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. El este internat la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu" din Cluj-Napoca. Florin PiersicFoto: AGERPRES Florin Piersic a intrat din nou î

Maia Sandu își propune să reintregreze Transnistria în Republica Moldova înainte de aderarea a UE

HotNews acum 2 ore
​Republica Moldova vrea să rezolve problema regiunii separatiste Transnistria înainte de accederea în Uniunea Europeană, a declarat președinta Maia Sandu în timpul unei vizite în Norvegia, relatează Reuters. Maia Sandu la summitul UEFoto: Lian Yi /

UE a adoptat prima legislație împotriva violenței la adresa femeilor. Textul nu include infracțiunea de viol

Ziare.com acum 57 minute
Statele membre ale Uniunii Europene au adoptat marţi, 7 mai, prima legislaţie europeană menită să combată violenţele la adresa femeilor, un text ce exclude însă violul, în lipsa unui acord asupra unei definiţii comune. Directiva a obţinut undă verde

VIDEO Rusia vrea să producă limuzina lui Putin la fosta fabrică a Toyota din Sankt Petersburg

HotNews acum o ora
Rusia va începe să producă anul acesta mașini de lux Aurus, folosite ca limuzină prezidențială de Vladimir Putin, la fost fabrică Toyota din Sankt Petersburg, orașul natal al liderului de la Kremlin, relatează Reuters. Vladimir Putin pregatindu-se s

Statul ar putea să compenseze datoriile fiscale ale întreprinderilor cu sumele neplătite pentru concediile medicale - proiect de lege

HotNews acum 15 minute
Un proiect de lege, depus marți la Senat, propune crearea unui nou mecansim financiar care să permită statului să compenseze datoriile fiscale ale firmelor cu sumele neplătite către aceştia reprezentând concediile medicale. Inițiativa legislativă ap

Vremea

București
acum

26°
mar.

15°/26°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

19°
mar.

13°/25°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/25°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°