La cinci ore după producerea accidentului de la intrarea în Orăştie, traficul rutier pe drumul european Deva – Sibiu a fost reluat în condiţii normale.
Citeşte şi:
Hunedoara: Un autotren a derapat şi a intrat într-o casă
Un utilaj de mare tonaj adusa la faţa locului a ridicat autotrenul care azi-dimineaţă, după ce a derapat într-o curbă pe drumul european Deva – Sibiu, la intrarea în Orăştie, a izbit şi a distrus pereţii unei case. „Traficul a fost restricţionat în zonă şi s-a circulat pe o singură bandă. Apoi circulaţia a fost blocată, în timp ce macaralele au ridicat autotrenul avariat. În jurul orei 13, traficul rutier a fost reluat în condiţii normale”, a precizat subinspectorul Bogdan Niţu, de la inspectoratul de Poliţie Hunedoara.
Carambol pe şosea
Accidentul s-a petrecut la Spini. Poliţiştii au stabilit că vinovat de coliziune se face şoferul tirului, care nu a adaptat viteza într-o curbă. După ce conducătorul unui alt autotren a încercat să evite impactul cu tirul răsturnat, a izbit frontal o autoutilitară care circula pe sensul opus. Nu s-au înregistrat victime, doar un rănit uşor.
În jurul orei 13, un autoturism s-a răsturnat pe marginea carosabilului, la Turdaş, în apropiere de locul primului accident, dar şoferul şi pasagerii au scăpat teferi.