Daca m-ati intreba care sunt cei mai inventivi, mai trazniti (si, in acelasi timp, mai profunzi) graficieni de talent ai ultimului veac, as raspunde fara sa stau prea mult pe ganduri: Roland Topor si Saul Steinberg. Primul este creatorul miscarii Panique, impreuna cu Fernando Arrabal, a fost colaborator al lui Fellini si al jurnalului de umor negru Hara-Kiri. Cel de-al doilea a murit ca cetatean american, in 1999, dar s-a nascut la Ramnicu Sarat. A studiat la Bucuresti si apoi la Milano (arhitectura), dupa care, emigrand in America, a inceput sa-si publice desenele in Life, Harper's Bazaar sau New Yorker. In 1947, este unul dintre cei Paisprezece Americani expusi la Muzeul de Arta Moderna din New York, alaturi de Arshile Gorky, Isamu Noguchi sau Robert Motherwell.
Am descoperit, nu demult, ca acestor geniali, anxiosi si cinici doi graficieni, pentru care povestea din desen are aceeasi importanta ca si linia care il alcatuieste, li se poate alatura un al treilea nume: Glen Baxter, maestrul non-sensului si al umorului sec, unul dintre cei mai prizati autori de povesti desenate ai ultimelor decenii. Admirator al lui Lewis Carroll si al lui Raymond Roussel, Baxter (colonelul Baxter, cum ii place sa i se zica) are acum 65 de ani. S-a nascut la Leeds, intr-o familie de muncitori sarmani, si este un excelent produs al meritocratiei britanice. A studiat la Colegiul de Arta din localitatea de bastina, unde a descoperit cu delicii suprearealismul si dadaismul, care i-au hranit apetenta pentru incongruenta, ironie si umor negru. Desenele sale (statice, enervant de statice) sunt, astazi, cand vinde sute de mii de albume in intreaga lume, la fel ca in zorii carierei sale. Neschimbate. Nicio trasatura in plus, aceeasi maniera frusta de a colora, aceleasi povesti absurde si provocatoare. Aceeasi linie simpla, aproape naiva, imprumutata parca din ilustratiile romanelor pe
