Lipsa furnizării apei la nivelul municipiului Braşov a afectat şi viaţa academică a oraşului. Pentru a folosi toaletele, studenţii intraţi în sesiunea de examene au mai trecut un test - cel al managementului timpului alocat nevoilor fiziologice.
Administraţia corpurilor de pe Colina Universităţii a luat decizia de a restricţiona accesul la toalete, cel mai probabil pentru a elimina disconfortul olfactiv produs de lipsa apei menajere. Astfel, studenţii nu puteau să intre în băi atunci când aveau nevoie, ci doar la momente fixe, adică din jumătate în jumătate de oră. Cei care nu se supuneau acestei hotărâri, au fost nevoiţi să se… abţină. Un „răvaş” plasat pe uşă le explica cum stă treaba. „Deoarece apa este oprită, WC-urile se vor deschide la fiecare jumătate de oră. Vă mulţumim pentru înţelegere”.
La fiecare jumătate de oră, femeia de serviciu deschidea cea mai căutată sală de pe Colină şi aştepta ca studenţii să-şi facă treabă. Apoi ştergea urmele accesului lor. „Ne-au adus apă cu cisterna”, ne-a asigurat ea, după ce ne-a invitat înăuntru.
Unii studenţi nu au fost afectaţi de această măsură, alţii şi-au pus răbdarea la încercare. „Eu stau la cămine, aici pe Colină şi am fost mai devreme pe la baie. Sper să nu am nevoie în timpul examenului”, a spus unul dintre studenţi. Lipsa furnizării apei la nivelul municipiului Braşov a afectat şi viaţa academică a oraşului. Pentru a folosi toaletele, studenţii intraţi în sesiunea de examene au mai trecut un test - cel al managementului timpului alocat nevoilor fiziologice.
Administraţia corpurilor de pe Colina Universităţii a luat decizia de a restricţiona accesul la toalete, cel mai probabil pentru a elimina disconfortul olfactiv produs de lipsa apei menajere. Astfel, studenţii nu puteau să intre în băi atunci când aveau nevoie, ci doar la momente fixe, adică din jumătate în jumătate de oră. Cei car