Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Profesorul Ştefan Stănescu, părintele corului Lyra

Publicat in Adevarul, sâmbătă 28 noiembrie 2009 ·

În anul 1961 când a absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă, Ştefan Stănescu se gândea că o să devină preot. Nu a fost să fie aşa pentru că poate nu preoţia îi era vocaţia. Având la bază o educaţie muzicală solidă a devenit un reputat dirijor şi profesor în acelaşi timp. În urmă cu peste 30 de ani a înfiinţat corul „Lyra” pe care îl conduce şi astăzi.

„Chiaburul" Stănescu a făcut liceul după absolvirea facultăţii

S-a născut într-o familie cu veche tradiţie în slujba Bisericii. Tatăl, bunicul şi străbunicul au fost preoţi, oameni înstăriţi şi respectaţi în comunitate. Originile sale nu au fost deloc pe placul autorităţilor din anii 50 fiind considerate „nesănătoase". A fost catalogat drept „chiabur", iar acest lucru i-a adus o mulţime de necazuri. S-a convins de asta după nouă ani de studii teologice, seminar şi facultate, când a fost nevoit să urmeze cursurile unui liceu. În condiţiile actuale pare incredibil dar atunci aşa a fost- seminarul teologic nu era echivalat cu studiile liceale. Ştefan Stănescu nu a fost doborât de greutăţile pe care le-a întâmpinat. A învăţat însă cum să se strecoare printre pionii maşinăriei de propagandă şi să se poată manifesta artistic.

Aproape de Biserică şi de muzică

Muzica i-a fost întotdeauna aproape. A moştenit talentul de la tatăl său, preotul Macovei Stănescu, cel care i-a şi educat acest talent în copilărie. În timpul studenţiei s-a apropiat şi mai mult de muzică. Pe lângă cursurile de la Facultatea de Teologie a urmat şi Şcoala de Arte Populare din Bucureşti. A urmat Conservatorul „Ciprian Porumbescu" unde şi-a desăvârşit studiile muzicale. De la bun început a lucrat în învăţământ cei mai mulţi ani la Liceul Pedagogic „Spiru Haret" de unde s-a şi pensionat în anul 2004. Şi acum se află la catedră, la Seminarul Teologic Buzău unde are grijă de formaţia muzicală a viitorilor preoţi.

Dirijorul anului

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 51 minute
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum o ora
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 2 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia, după ce un copac a căzut peste două mașini aflate în mers

HotNews acum 35 minute
Traficul rutier este blocat, sâmbătă seară, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Persoanele aflate în maşini nu au fost rănite, potrivit Centrului Infotrafic. Trafic îngre

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 3 ore
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Bărbat pus sub acuzare pentru o crimă comisă în 1966, în SUA. Cum au ajutat probele ADN

Ziare.com acum 30 minute
Un bărbat în vârstă de 79 de ani din Missouri a fost pus sub acuzare pentru uciderea unei femei în locuinţa ei din suburbiia oraşului Chicago - o crimă care a avut loc în urmă cu aproape şase decenii, relatează AP. James Barbier a fost arestat luni

Real Madrid, pentru a 36-a oară campioana Spaniei

News.ro acum 50 minute
Echipa Real Madrid a câştigat, sâmbătă, pentru a 36-a oară campionatul Spaniei, după ce sâmbătă, în etapa a 34-a, a învins Cadiz şi FC Barcelona a pierdut confruntarea cu Girona. Real Madrid s-a impus cu 3-0 în faţa echipei Cadz (goluri Diaz ’51, Be

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 3 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 5 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Centrul Infotrafic: Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat

News.ro acum 2 ore
Traficul feroviar este blocat, sâmbătă seară, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit tem

Vremea

București
acum

14°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

13°/22°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°