Nu există probleme în alimentarea cu gaze, dar importurile se ridică la 17 milioane de metri cubi pe zi, a declarat astăzi Marius Stroia, director al Dispeceratul de gaze. Acest lucru ce înseamnă o triplare faţă de o zi obişnuită.
Întrebat cine va plăti aceste importuri, Stroia a spus că preţul pentru populaţie nu va creşte, dar că agenţii economici vor fi nevoiţi să consume mai multe gaze de import.
"Populaţia consumă 8% gaze de import, iar preţul nu va creşte. În schimb, agenţii economici consumă 55% gaze de import în această lună", a spus Stroia.
Preţul gazelor de import este peste 500 de dolari pe mia de metri cubi, de trei ori mai mare decât cel al gazelor de producţie internă.
Stroia a mai spus că nu există probleme în alimentarea cu gaze, iar situaţia se îmbunătăţeşte, întrucât temperaturile de afară sunt în creştere.
Consumul de gaze a ajuns în aceste zile la niveluri-record, cel mai mare fiind de 72,5 milioane de metri cubi pe zi, faţă de 50 de milioane, cât se consumă la nivel naţional într-o zi normală de iarnă.
Mai citeşte: Exporturile de electricitate ar putea fi sistate