Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reşiţa: UCMR s-a calificat în Challenge Cup

Publicat in Adevarul, marți 7 aprilie 2009 ·

Tragerea la sorţi pentru penultimul act este programată astăzi. UCM Reşiţa a câştigat la Zrenjanin meciul retur cu sârbii de la RK Proleter Naftagas, 30-22, şi s-a calificat în semifinalele Challenge Cup. „Suntem o echipă serioasă şi vrem să ajungem în finală”, a declarat Aihan Omer, Reşiţa fiind acum la un pas de ultimul act. Deşi meciul s-a desfăşurat într-o sală foarte veche, depăşită de cerinţele handbalului modern, autorităţile locale pregătesc inaugurarea în iunie a unei săli noi cu dotări ultramoderne.

Ca de obicei, reşiţenii şi-au dat drumul mai greu, debutul partidei fiind controlat de gazde. Câteva ratări, urmate de greşeli în apărare şi RK Proleter Naftagas conducea cu 3-0 în minutul 4. „Turcul” a intervenit imediat cu un time-out şi a restabilit ordinea.

Încet-încet lucrurile au intrat în normal şi experienţa UCM Reşiţa şi-a spus cuvântul, echipa începând să evolueze la adevărata sa valoare, cu toate că primul gol reşiţean a venit abia în minutul 6, graţie unei lovituri de pedeapsă transformată de Ilie Vaidasigan: 3-1.

Alb-albaştrii au echilibrat rapid partida şi în minutul 10 scorul era 4-4. Din nou cel care a făcut diferenţa pe teren şi pe tabela de scor a fost portarul Nenad Damjanovic, care a avut 18 intervenţii, dintre care 13 în prima jumătate a partidei, iar paradele sale au făcut ca ecartul să crească în favoarea oaspeţilor: 7-4 în minutul 17. Din acel moment, nu s-a mai pus nicio clipă problema învingătoarei, ci doar a diferenţei finale de scor. Excelent în defensivă a fost pivotul Martin Prachar, un adevărat zid în faţa liniei de 9 metri a sârbilor.

Dacă în meciul-tur au excelat interii, la Zrenjanin extremele au fost cele care au condus ostilităţile pe teren, amintind de sezonul trecut când UCM Reşiţa a fost neiertătoare pe extreme. Pârvan şi Ciubotariu au evoluat cu foarte multă dezinvolt

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum 53 minute
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum 48 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 10 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 2 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 2 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 3 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 3 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Superliga: UTA a învins FCU Craiova, scor 3-1, în play-out

News.ro acum 2 ore
Echipa UTA Arad a învins luni, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia FCU Craiova, în etapa a opta a play-out-ul Superligii. UTA Arad s-a impus cu 3-1 după ce a condus cu 3-0. Luckassen a deschis scorul în minutul 6, Rareş Pop a făcut 2-0 în minutul 3

NATO, UE şi SUA condamnă exercițiile nucleară ale Rusiei. Rușii au explicat de ce le-au efectuat

Wall-Street.ro acum o ora
NATO, UE şi SUA au calificat drept iresponsabile exerciţiile militare pentru folosirea unor arme nucleare tactice anunţate mai devreme de Moscova, care şi-a motivat această decizie în urma declaraţiilor unor oficiali occidentali şi implicării crescâ

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

20°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°