Soliştii Maxim Vengerov şi Vlad Stănculeasa interpretează „Concertul pentru două viori şi orchestră“ de Bach, alături de „Virtuozii“ din Bucureşti. Orchestra, dirijată de Vengerov, va interpreta şi trei capodopere ale lui Mozart.
Articol scris de Daniela Caraman Fotea
Deşi cele două viori stipulate în partitura Dublului concert în re minor pentru viori şi orchestră, BWV 1043, de J. S. Bach, pot fi presupuse a fi soliste, în realitate ele sunt incorporate în discursul orchestral (maniera concerto grosso), aportul lor este egal, niciuna nefiind favorizată.
Prima parte, Vivace, începe cu o expoziţie de fugă. Cei doi protagonişti intră (în canon) la interval de patru măsuri. Partea a doua – Largo ma non tanto, în ritm de siciliană – este o pagină lirică de o rară elevaţie. Finalul, Allegro aduce din nou viorile în canon (la unison). În partea mediană se produce un anume schimb de „roluri“: orchestrei îi sunt repartizate desene sonore virtuoze, în timp ce viorile acompaniază.
Vervă şi originalitate
Faţă de precedentele două concerte scrise de Mozart pentru vioară, Concertul nr. 3 în Sol major, K 216 se remarcă printr-o scriitură mai elaborată, efect al experienţei câştigate.
Partea I debutează cu o amplă expoziţie orchestrală, urmată de cea de a doua expoziţie, în care solistul adaugă noi teme. Dezvoltarea evoluează în zona mai întunecată a tonalităţilor minore. Repriza aduce mici modificări de ordin ritmic.
Partea a II-a este una dintre paginile cele mai inspirate ale compozitorului. Şi aici, expoziţia orchestrală a temei o precede pe cea iniţiată de solist. Din nou, în dezvoltare, discursul se dramatizează prin modulaţiile spre tonalităţi minore, mai rar utilizate de clasici.
În rondo-ul final, vesel şi graţios, refrenul alternează cu mai multe cuplete foarte diverse ca tempo şi caract