A fost redactor-şef al cotidianului Hamburger Morgenpost (2006-2008). La puţin timp a fost instalat pe aceeaşi funcţie la redacţia regională din Hamburg a tabloidului Bild (2008-2011). La doar 40 de ani, Matthias Onken atinsese deja vârful piramidei jurnalistice la care alţii nici măcar nu îndrăznesc să viseze. Cele 14 ore petrecute zilnic în redacţie au eliminat complet latura privată din viaţa sa. Într-o cameră de hotel din New York, cei 16 ani de presiune şi-au spus cuvântul şi Onken a decis să demisioneze.

Frumuseţea renunţării

El descrie pentru Welt am Sonntag mirajul puterii din viaţa sa, nopţile nedormite şi sentimentul plăcut de a renunţa. Într-un moment în care mulţi jurnalişti de pe întreg mapamondul se tem pentru viitorul lor, el a scris o carte despre cât de frumos este să renunţi la tot. “Vorbim despre două lumi diferite. Este o experienţă traumatizantă să îţi pierzi locul de muncă şi să fii străin de tot ceea ce ţi se întâmplă. Pentru mine, decizia a fost una conştientă şi asumată. Presiunea durerii personale a fost mult prea mare, chiar dacă eram invidiat de mulţi pentru funcţia de redactor-şef al cotidianului Bild. Efectiv nu îmi mai mergea bine şi nu mai exista altă ieşire. Eu am ales această situaţie, chiar dacă patronul ar fi preferat să mă exploateze în continuare”, spune Onken.

O poveste valabilă şi pentru alţi jurnalişti

El descrie cartea sa “Până n-a mai mers nimic” ca fiind elocventă pentru viaţa jurnalistului de pretutindeni, dar nu exclude nici ipoteza că pur şi simplu n-a fost omul potrivit la locul potrivit. “Cartea este o poveste intimă despre viaţa mea, despre modul în care am confruntat presiunea şi stresul. Poate că alţii suportă mai uşor această povară şi nu iau totul asupra lor. Mulţi foşti colegi mi-au spus că numele lor ar putea să fie pe acea carte, că munca îi torturează la fel de mult. Cartea pr