Cum UTA este pe cale să scape defintiv de sub influenţa lui Adrian Marţian, Eugen Trică are toate motivele să se gândească din timp la un program de pregătire pentru lunile ianuarie şi februarie. Antrenorul arădenilor susţine că nu va da curs ofertelor pe care le are de la alte cluburi, ci doreşte să îndeplinească obiectivul echipei „textiliste”, salvarea de la retrogradare. Pentru asta, însă, pe lângă câteva întăriri în cadrul lotului, „Bătrâna Doamnă” are nevoie şi de o formă fizică şi sportivă bună pentru meciurile pe puncte.
În acest sens, Trică şi-a schiţat programul de pregătire de iarnă, cu toate că încă nu are susţinerea financiară pentru el. „Alb-roşii” îşi vor încheia vacanţa pe 10 ianuarie, iar timp de zece zile se vor reacomoda cu efortul şi vor bifa vizitele medicale, în aşa fel încât pe 20 să poată intra într-o nouă etapă. „Aş vrea să mergem într-un cantonament montan. Eu obişnuiam să-mi duc echipele la Predeal, dar am înţeles că vom avea susţinere şi condiţii bune de pregătire şi la Moneasa. Aş vrea să încarc fizic echipa până pe 1 februarie”, a mărturisit „principalul” arădenilor.
După ce vor reveni la Arad, utiştii vor primi două zile libere şi până pe 10 februarie vor continua antrenamentele pe plan local. „Între 10 şi 20 februarie intenţionăm să plecăm într-un stagiu de pregătire în străinătate. Am şi găsit locaţia, este vorba despre staţiunea bulgărească, Albena (foto). Am şi început să căutăm adversari pentru meciuri amicale, sunt sigur că vom găsi formaţii bune. În principiu vom juca cu două echipe din Bulgaria şi două din alte ţări. Apoi, de pe 21-22 februarie intrăm în linie pentru pregătirea importantei partide de la Satu Mare”, a mai punctat Eugen Trică, care deocamdată îşi petrece vacanţa la Bucureşti. Sursa: Sport Arad
Cum UTA este pe cale să scape defintiv de sub influenţa lui Adrian Marţian, Eugen Tric