Angajatorii nu învaţă şi nici nu se învaţă minte. În fiecare lună, inspectorii de la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Braşov trec „în vizite” pe la angajatori, controalele vizând în special depistarea şi sancţionarea muncii la negru.
În aprilie, inspectorii ITM au făcut 350 de controale, dintre care 332 au avut în vedere depistarea muncii la negru. În urma acestora, au fost prinşi 12 angajatori care foloseau munca fără forme legale, amenzile aplicate fiind în valoare totală de 220.000 lei. La cei 12 angajatori, inspectorii au găsit 22 de angajaţi pentru care patronii nu au încheiat contracte individuale de muncă, înainte ca angajaţii să înceapă activitatea.
„Pentru doi angajatori, documentele întocmite în urma identificarii a 12 persoane care lucrau fără forme legale au fost preluate de către Poliţia Braşov în vederea continuării cercetării sub aspectul săvârşirii unei infracţiuni prevăzută de Codul Muncii”, arată reprezentanţii ITM. În ceea ce priveşte completarea şi transmiterea în REVISAL au fost făcute 321 controale. În urma acestora, 44 de angajatori au fost sancţionaţi, fiind aplicate 47 de avertismente şi o amendă în valoare de 10.000 lei. Angajatorii nu învaţă şi nici nu se învaţă minte. În fiecare lună, inspectorii de la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Braşov trec „în vizite” pe la angajatori, controalele vizând în special depistarea şi sancţionarea muncii la negru.
În aprilie, inspectorii ITM au făcut 350 de controale, dintre care 332 au avut în vedere depistarea muncii la negru. În urma acestora, au fost prinşi 12 angajatori care foloseau munca fără forme legale, amenzile aplicate fiind în valoare totală de 220.000 lei. La cei 12 angajatori, inspectorii au găsit 22 de angajaţi pentru care patronii nu au încheiat contracte individuale de muncă, înainte ca angajaţii să înceapă activitatea.
„Pentru doi angajatori, do