Preţul electricităţii pe bursă a crescut anul trecut cu 30%, în timp ce pentru populaţie majorarea a fost de 1,8% Clienţii casnici au fost anul trecut cel mai avantajat sector al
Preţul electricităţii pe bursă a crescut anul trecut cu 30%, în timp ce pentru populaţie majorarea a fost de 1,8%
Clienţii casnici au fost anul trecut cel mai avantajat sector al consumatorilor de electricitate. Energia livrată acestora s-a scumpit în 2007 cu doar 1,8% faţă de anul anterior, spre deosebire de electricitatea tranzacţionată pe bursă, unde creşterea a fost de circa 30% sau de contractele încheiate prin negociere directă, potrivit datelor cuprinse într-un raport al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).
Astfel, pe piaţa contractelor bilaterale reglementate, însemnând livrările de electricitate pentru clienţii care nu şi-au negociat singuri achiziţiile de energie - segment reprezentat în cea mai mare parte de populaţie şi alţi mici consumatori -, preţul energiei a fost în 2007 de 157,17 lei pe MWh, spre deosebire de un nivel de 154,4 lei pe MWh, în anul precedent. Acest preţ mediu nu include TVA, accize sau alte taxe.
Conform datelor ANRE, piaţa reglementată a reprezentat anul trecut 55% din consumul intern de electricitate.
Procentul este identic cu cel din 2006, deşi piaţa s-a deschis complet la 1 iulie, ceea ce înseamnă că fiecare consumator casnic are dreptul de a renunţa la serviciile actualilor furnizori, respectiv filialele şi fostele filiale ale Electrica.
"Nu mai sunt consumatori importanţi care să îşi schimbe furnizorul, decât cu excepţia, poate a CFR, căruia însă îi este mai bine la actualul furnizor (Electrica - n.r.), pentru că ia energia gratis (nu îşi achită facturile - n.r)", a declarat, recent, Ion Lungu, preşedintele Asociaţiei Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFEER).
În mo