Răzvan Exarhu: "Mai sunt 31 de zile (adică o nimica toată) şi vine primăvara."

Pare o propoziţie extrem de uşor de formulat, mai greu merge cu asumarea ei totală, cu obţinerea ei pe căi naturale. Cunosc o doamnă mai în vârstă care are o îndemânare înnăscută pentru manipularea şi memorarea cifrelor. Dar pentru că obişnuia să sufere de o formă avansată de pesimism, acest talent lucra împotriva bunei sale dispoziţii. Adică, undeva prin luna ianuarie putea să-ţi spună că mai sunt 11 luni şi vine Revelionul. Chiar şi la vederea primăverii, a fructelor şi a excesului de verdeaţă, calculatorul său depresiv îţi atrăgea atenţia că în cel puţin cinci luni dă bruma şi se duce dracului giudeţul.

Recunosc acum că nici eu nu obişnuiam să privesc iarna cu multă încredere. Adică nu-mi amintesc să fi întrevăzut prin noiembrie apropierea inevitabilă şi salvatoare a lunii aprilie. De când am început să mă amuz de autoproiecţiile sabotoare ale doamnei de mai sus, mi-am dat seama că nici eu nu stăteam, în fapt, mult mai bine. Chiar dacă nu le pronunţam, aşezându-le în formulări caraghios de triste, prăpăstiile şi toate nu-urile din mintea mea lucrau liniştite la îngustarea câmpului meu vizual.

Ei bine, anul trecut, într-o zi rece şi întunecată de toamnă, care nu mă deranja deloc că arată în halul în care arată, o văd pe doamna că se uită peste grădina ei chircită şi spune că mai sunt atâtea zile până când vine primăvara. Mi-a venit s-o pup şi probabil că am şi pupat-o, pentru că reuşise să scape de socotelile triste şi pentru că şi eu, pentru prima dată, survolam zilele la fel. Nu am insistat pe această mică revelaţie, doar mă mai verificam din când în când să mă asigur că nu s-a întâmplat nimic rău cu privirea mea. Miraculos mi se pare că renunţarea la tradiţionalul meu scepticism s-a petrecut cumva fără ştirea mea şi a coincis cu alte descoperiri s