Mă hazardez să cred că, dacă alegerile prezidenţiale ar fi avut loc la sfârşitul acestui an, preşedintele Băsescu ar fi candidat fie cu inima strânsă, fie ar fi lăsat politica baltă, optând pentru mări şi oceane.

Nu ştiu câtă seducţie pur electorală a pus dl Băsescu în proiectele sale de reformare a societăţii româneşti; se vede însă cu ochiul liber că viziunile sale de mai an se chinuie să se desprindă de pe piste unde se afundă în glodul neputinţei. Dl Băsescu e constrâns să reflecteze la prima mare eroare de strategie din cariera sa politică: a evaluat greşit evoluţia crizei care s-a dovedit a fi un inamic incomparabil mai subtil şi vătămător decât, să zicem, Dardanelele în furtună sau Mircea Geoană. Duşmanul său cel mai aprig este ieşirea dintr-un labirint unde a dat buzna fără a se asigura dacă rătăcirile sale aparent eroice au şi vreun exit. PDL zace la picioarele sale, cu suflu greoi şi ficaţii aproape explodând din cauza consumului excesiv de caşcaval.

Surprinzător este însă că dl Băsescu a refuzat să intre în pielea preşedintelui-jucător fie şi doar în rolul de garou pentru un partid în hemoragie de voturi. Mulţi dintre parlamentarii PDL l-au tot aşteptat, aşa cum îi anunţase oarecum ameninţător, să participe la decontul guvernării şi să le dea la semnat lista guvernului remaniat. Dl Băsescu n-a venit însă la întâlnire, lăsându-i pe capii pedeliştilor să gândească singuri. După ceremonia depunerii jurământului noilor miniştri, şeful statului a trecut prin faţa lui Emil Boc ca pe lângă un cactus prea mic pentru un ghiveci atât de mare. Boc 5 i-a cerut „give me five" şi Băsescu i-a împlit în silă voia, dând primul semn de distanţare faţă un partid căruia păruse să-i rămână baci atât cât durează veşnicia în politică.

Posac şi plictisit de Cotroceniul unde deprinsese doar gustul victoriei, preşedintele s-a lepădat pentru prima oară de un P