Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iuliu Mureşan îi acuză pe fotbaliştii lui CFR Cluj că l-au sabotat pe Paulo Sergio: „Jucătorii i-au înfipt un cuţit în spate“

Publicat in Adevarul, duminică 14 aprilie 2013 ·

Iuliu Mureşan, preşedintele lui CFR Cluj, regretă despărţirea de antrenorul Paulo Sergio, lansând o ipoteză uluitoare, potrivit căreia fotbaliştii clujeni l-ar fi sabotat pe tehnicianul portughez pentru a scăpa cât mai repede de el.

După demiterea lui Paulo Sergio, preşedintele Iuliu Mureşan a făcut declaraţii mai puţin obişnuite despre motivele care au dus la alungarea antrenorului portughez al lui CFR Cluj. Oficialul clujenilor a afirmat deschis, într-o conferinţă de presă, că jucătorii l-au lucrat pe tehnician.

„E un moment foarte dificil. Am luat o decizie grea, să ne desparţim de un prieten, Paulo Sergio. Am colaborat foarte bine. Am luat decizia datorită lipsei rezultatelor. E un antrenor excelent, dar nu înţelegem de ce echipa nu a reacţionat în ultimele meciuri. Decizia e nedreaptă pentru el. Jucătorii au spus că i-au înfipt un cuţit în spate. Vom rămâne în relaţii bune, de colaborare. Mie îmi pare tare rău, dar aste e situaţia. Jucătorii se simt vinovaţi că Sergio trebuie să plece. Rui Pedro şi-a cerut scuze de faţă cu toţi. E o pierdere pentru noi pentru că pierdem un antrenor bun. Dar nu avem acum de ales”, a spus Mureşan.

La rândul său, Paulo Sergio a explicat de ce nu a avut succes cu CFR Cluj, deşi a calificat echipa în primăvara europeană în acest sezon. „Îmi pare rău de situaţia în care e echipa. Până în decembrie am avut rezultate bune. Apoi nu am mai reuşit mai nimic. De multe ori am jucat bine, dar nu am avut noroc. Au contat mulţi factori. Nu ne-am aşteptat la seria asta de rezultate. Au fost o serie de evenimente, plecarea lui Bastos, Sougou, Luis Alberto, Aguirregaray, apoi multe accidentări, toate aceste lucruri au influenţat. Am avut şi arbitraje ostile în câteve rânduri. Poate în meciul cu Rapid nu puteam să câştigăm, dar în rest am jucat de multe ori bine şi am fost la un pas să câştigăm. Salut publicul clujean, colaborator

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, transferat de la Institutul Inimii din Cluj-Napoca la ”Matei Balş”, în Capitală/ El este transportat cu un avion SMURD, care se afla în Ungaria pentru un exerciţiu NATO

News.ro acum 25 minute
Actorul Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca după ce a fost operat la genunchi la Spitalul Militar, este transferat, marţi seară, cu un avion SMURD, la Bucureşti. El urmează să continue tratamentul la Institutul ”Matei Balş”

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 2 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Nicuşor Dan: Mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD, astfel încât să nu iasă Cristian Popescu Piedone sau Gabriela Firea

News.ro acum 2 ore
Nicuşor Dan a declarat, marţi, că principalii săi rivali sunt candidata PSD Gabrielea Firea şi candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone la Primăria Capitalei. „Cred că lupta se va da cu unul dintre cei doi candidaţi de stânga, şi eu cred că va fi cu

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 3 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Ana Bogdan, start cu dreptul în turneul WTA 1000 de la Roma » A învins o finalistă de Grand Slam

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ana Bogdan, 31 de ani, 63 WTA, a depășit runda inaugurală a turneului de la Roma, impunându-se cu 6-4, 6-1 în fața canadiencei Leylah Fernandez, 21 de ani, 34 WTA. cu 5 lovituri câștigătoare și 6 greșeli neforțate și un joc îngrijit Este o victorie

Primul cadru de reglementare al UE pentru independența mass-media

Ziua Constanta acum 2 ore
Astăzi, 7 mai, intră în vigoare Legea europeană privind libertatea mass-media, un set nou de norme fără precedent destinate să protejeze independența și pluralismul presei. Acest nou act legislativ prevede garanții împotriva interferențelor politi

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum o ora
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum 54 minute
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

CSM Oradea, calificată în finala Ligii Naţionale de Baschet Masculin

Mediafax acum 24 minute
Orădenii s-au impus acasă cu scorul de 93-66, după ce în primele patru partide ale semifinalei scorul a fost 2-2. CSM Oradea va juca finala cu UBT Cluj-Napoca. Clujenii s-au calificat în finală încă de săptămâna trecută, după ce au trecut cu 3-0 de

Regele Charles, prea ocupat să-și vadă fiul cel mic. Reacția oficială a lui Harry

Ziare.com acum o ora
Prinţul Harry, aflat în prezent într-o vizită în Regatul Unit, nu se va întâlni cu tatăl lui, regele Charles, întrucât monarhul va fi prea ocupat, a spus marţi purtătorul de cuvânt al lui Harry, potrivit Reuters. Harry, în vârstă de 39 de ani, a rev

Vremea

București
acum

19°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
Iasi
acum

18°
mar.

13°/26°
mie.

9°/16°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

19°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

21°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°