Elisabeta Kiraly duce zilnic, la Unitatea de Primiri Urgenţe din Galaţi, câteva porţii de mâncare pentru cei care i-au salvat viaţa.
Gălăţeanca Elisabeta Kiraly (63 de ani) spune că se călăuzeşte în viaţă după principiul: „Dumnezeu te răsplăteşte pentru binele făcut". Şi nu doar că spune, dar o şi demonstrează într-un mod ieşit din comun. De un an şi jumătate, în fiecare zi, ea asigură masa de prânz pentru membrii echipajelor SMURD Galaţi, care i-au salvat viaţa de două ori.
„Am păcălit moartea cu salvatorii lângă mine"
„Răcisem şi aveam febră. Am luat un paracetamol, dar îmi era tot mai rău, şi fiică-mea a insistat să merg la doctor. În loc să merg la medicul de familie, am avut inspiraţia mă duc la Urgenţe. Am apucat să intru la UPU şi brusc am simţit un val de căldură. Este tot ce mai ştiu, pentru că am leşinat. Mi-au spus că am făcut şoc anafilactic. A fost norocul meu că, fără să ştiu ce mă aşteaptă, m-am dus la oamenii şi în locul potrivit", îşi reaminteşte uşor crispată Elisabeta.
După acea nefericită întâmplare, în care un medicament banal i-a provocat o reacţie alergică severă, n-a mai avut nevoie de alte tratamente. Viaţa sa a decurs normal timp de câteva luni până când a avut ghinionul să se îmbolnăvească din nou, tot de viroză respiratorie. A făcut iarăşi febră mare, dar ştiindu-se alergică la paracetamol, s-a gândit să ia modafen ca să-i scadă temperatura. Totuşi n-a avut curaj să-l înghită acasă, ci s-a dus iar la UPU.
„Am fost inspirată şi a doua oară. La câteva minute după ce am înghiţit tableta de modafen, istoria s-a repetat. Mi-am pierdut cunoştinţa. Într-un târziu, am început să aud ca prin vis cum vorbeau în jurul meu medicii şi asistentele. Am păcălit moartea cu salvatorii lângă mine şi a doua oară. N-am cuvinte să vă spun cât de recunoscătoare le sunt!", mărturiseşte Elisabeta Kiraly.
@N_P