Ovidiu Hada, fost primar al Hunedoarei, încarcerat la Penitenciarul Bârcea Mare, a intrat în greva foamei, pe motiv că i s-a refuzat primirea unei pilote trimisă de familia sa.
Purtătorul de cuvânt al penitenciarului, inspector de penitenciare Florin Berar, a declarat presei că gestul fostului primar nu este justificat, cererea sa fiind făcută într-un moment nepotrivit. „Ovidiu Hada a solicitat, luna trecută, printr-o cerere, primirea unei pilote adusă de către rude, însă din cauză că soluţionarea a fost una negativă, acesta a decis să intre în refuz de hrană. Suplimentarea cu pături sau pilote se poate face numai în sezonul de iarnă, aşa că la momentul respectiv nu era îndreptăţit să i se accepte cererea. În momentul de faţă acesta se află sub supraveghere medicală, aşa cum este procedura, şi putem spune că starea sa de sănătate este foarte bună”, a declarat purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Bârcea Mare.
Deşi se zvonea că protestul lui Hada a declanşat o investigaţie a unor trimişi ai Ambasadei SUA la Bucureşti, acest lucru este infirmat de conducerea penitenciarului, vizita americană fiind tratată ca o vizită normală la un deţinut.
Fostul primar Ovidiu Hada, care are şi cetăţenie americană, este închis la Bârcea Mare, în urma unei condamnări la cinci ani de închisoare, pentru fapte de corupţie.
Ovidiu Hada, fost primar al Hunedoarei, încarcerat la Penitenciarul Bârcea Mare, a intrat în greva foamei, pe motiv că i s-a refuzat primirea unei pilote trimisă de familia sa.
Purtătorul de cuvânt al penitenciarului, inspector de penitenciare Florin Berar, a declarat presei că gestul fostului primar nu este justificat, cererea sa fiind făcută într-un moment nepotrivit. „Ovidiu Hada a solicitat, luna trecută, printr-o cerere, primirea unei pilote adusă de către rude, însă din cauză că soluţionarea a fost una neg