Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu – Turismul – România

Publicat in Jurnalul, duminică 11 ianuarie 2009 ·

Jurnal de România Cabinetul Boc este de stînga atunci cînd are mîna dreaptă ocupată şi de dreapta atunci cînd are mîna stîngă ocupată, altfel, în general, e de nici un fel, nu ştie nici măcar cum îl cheamă, dacă-l întrebi pe Boc o să-ţi răspundă Băsescu, iar dacă-l întrebi pe Băsescu o să-ţi răspundă Cocoş, de altfel dacă-mi poate spune cineva din Guvern, Riţi, Piţi, cineva din Guvernul Riţi-Piţi voiam să spun, care sînt obiectivele sale, care îi e strategia să sune la telefonul redacţiei între 2009 şi 2012, ba mai mult îndrăznesc să afirm că Executivul acesta nu ştie nici măcar cu ce se ocupă în afară de turism ecumenic, emo şi sport extrem la bară, Guvernul acesta plin de turişti şi amatori, papagali şi mărmurari, pogi şi boci, Guvern condus ca un vas de mare tonaj pe un traseu costier, pe o ceaţă şi nişte valuri de criză de însuşi întîiul marinar al ţării, marinar care ieri, pentru prima dată în cei aproape zece ani de amor politic şi ghebos cu Boc, a făcut pe purtătorul de cuvânt al acestuia din urmă explicînd iritat, poporul de-aia l-a ales, să fie iritat, de ce taie salariile

marilor actori, că de obicei Băsescu era eroul şi Boc ecoul, uite că s-a întors roata, iritatul de serviciu s-a enervat şi pe CSM, nu de-aia l-a ales poporul? pînă la urmă să conducă el tot, că şi-aşa n-a mai rămas mare lucru, nu conduce Domnia Sa Preşedinţia, Guvernul, DNA-ul, SRI-ul, SIE, Parchetul General, Parlamentul, Turismul, Tineretul ş.a.m.d, pentru noi e simplu, îl trecem imediat din Jurnalul Naţional în Scînteia, dar ce-o să se facă toţi jurnaliştii cu buze moi care s-au obişnuit să-l pupe în curicculum-vitae cu fiecare putere obţinută?, o să-l pupe în continuare, desigur, deja guriţa lor e făcută pe o anumită ştanţă, nu mai poţi să schimbi modelul la o vîrstă la care obligaţiile, necesităţile şi, mai ales, veniturile sînt mult mai mari decît talentul, caracterul şi p

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic este „ușor îmbunătățită, cu o evoluție lent favorabilă” - ultimele informații furnizate de medici

HotNews acum o ora
Starea lui Florin Piersic este „ușor îmbunătățită, cu o evoluție lent favorabilă”, a anunțat vineri Spitalul Foișor, unde actorului i-a fost extrasă proteza la genunchi, care îi întreținea infecția din organism. Amintim că în urmă cu o zi unitatea m

UPDATE - Incendiu major, cu degajări mari de fum, într-un cartier de la marginea Ploieştiului. Populaţia, avertizată prin mesaj RO-ALERT / Ard deşeuri petroliere dintr-un rezervor subteran - FOTO, VIDEO

News.ro acum 46 minute
Un incendiu cu degajări importante de fum a izbucnit, vineri, într-un cartier de la periferia oraşului Ploieşti, focul cuprinzând o hală în care se află reziduuri petroliere. Populaţia a fost avertizată prin mesaj RO-ALERT să evite zona şi să lase l

SUA vinde României rachete AIM-9X Sidewinder Block II, care vor dota avioanele F-16 Fighting Falcon. Cât costă noile arme

Ziare.com acum 2 ore
SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Achiziţia, anunțată vineri, 10 mai, va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, iar suma totală a contractului este de ordinul

Temperaturi ridicate, dar și ploi în cea mai mare parte a țării. Prognoza meteo până pe 10 iunie

Libertatea acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo, valabilă în perioada 13 mai - 10 iunie 2024. Meteorologii anunță temperaturi normale sau peste cele obișnuite, dar și ploi în cea mai mare parte a țării.

Regatul Unit a ieşit din recesiune. Creşterea economică, cea mai mare din ultimii trei ani, a depăşit aşteptările

News.ro acum o ora
Economia Marii Britanii a înregistrat în primul trimestru al anului 2024 cea mai mare creştere din ultimii aproape trei ani, punând capăt recesiunii tehnice în care intrase în a doua jumătate a anului trecut şi oferind un impuls premierului Rishi Su

Doi poliţişti din Paris au fost răniţi după ce un bărbat i-a împuşcat în interiorul secţiei de poliţie

News.ro acum 2 ore
Un bărbat a împuşcat şi a rănit doi agenţi de poliţie din Paris după ce a pus mâna pe una dintre armele poliţiştilor în timp ce era reţinut într-o secţie de poliţie, a declarat vineri şeful poliţiei din Paris, Laurent Nunez, confirmând informaţiile

Nicolae Ciucă, la Iaşi: Acesta este anul în care putem redescoperi patriotismul. Însă nu cel greşit înţeles ca naţionalism deşănţat / Patriotismul reprezintă adeziunea şi însuşirea valorilor, a ideilor şi a principiilor care ne definesc ca naţiune

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat vineri la Iaşi, la Ceremonia militară dedicată Zilei Victoriei în Europa, Zilei Uniunii Europene şi Zilei Independenţei că acesta este anul în care putem redescoperi patriotismul, însă nu cel greşit înţele

De astăzi, 10 mai 2024, începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale

Ziua Constanta acum 3 ore
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi î

Război în Gaza, ziua 216. Adunarea Generală a ONU dezbate o rezoluție prin care palestinienii primesc noi drepturi

Press Alert acum 25 minute
Adunarea Generală a ONU dezbate vineri o rezoluție prin care palestinienii primesc noi drepturi. De asemenea, membrii adunării vor cere Consiliului de Securitate să-și reconsidere poziția și să accepte cererea palesinienilor privind acordarea statul

Rugăciunea pe care trebuie să spui astăzi, de Izvorul Tămăduirii. Face MINUNI!

Gandul acum 50 minute
Izvorul Tămăduirii este una dintre cele mai importante sărbători pentru creștinii ortodocși. Izvorul Tămăduirii nu are dată fixă, această sărbătoare pică în fiecare an în Săptămâna Luminată, în prima vineri de după Paști. În acest an, Izvorul Tămădu

Vremea

București
acum

19°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

19°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

17°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°