După mai bine de un an de la începerea lucrărilor la Spitalul Judeţean „Dr. Constantin Opriş", prima secţie reabilitată a fost deschisă. Astfel, din această săptămână, tinerele mămici vor putea beneficia de cele mai bune condiţii.
Secţia „Maternitate" a fost prima care a dat startul modernizării la spitalul judeţean. „În acest moment au fost duse 20 de paturi pe aripa nouă. Acolo sunt deja internate paciente, care au parte de cele mai bune condiţii. Camere au fost renovate, spaţiile au fost sterilizate şi avem toate dotările necesare. La finalul renovărilor, maternitatea va dispune de 50 de paturi", a explicat doctorul Gheorghe Ardelean.
O altă noutate este că tăticii îşi vor putea vizita soţiile şi copiii. „Nicio secţie din ţară nu era închisă, de aceea trebuia să modificăm şi noi acest lucru. Este foarte important pentru soţi să-şi vadă nevestele şi copiii. Maternitatea va fi deschisă începând cu 15 februarie, şi va avea acelşaşi program de vizitare ca restul secţiilor. Joi şi duminică se va intra fără plată, iar în restul zilelor se va achita o taxă de 3 lei. Fiecare pacientă va putea primi vizita a maxim doi vizitatori", a adăugat Ardelean.
Pentru siguranţa pacientelor internate, fiecare vizitator va primi o pereche de botoşei de unică folosinţă, un halat şi mască.
CLICK PE POZE PENTRU GALERIE FOTO