Fundatia Heifer a donat oamenilor 51 de vaci de mare productivitate, iar acestia vor fi obligati sa doneze mai departe primii vite
Satenii din comuna Maeriste, judetul Salaj, au primit, gratuit, 51 de vaci de lapte, de mare productivitate, in cadrul unui proiect initiat de Heifer Romania, alaturi de Fundatia AGAPIS Zalau si Consiliul Local al comunei Maeriste. Potrivit presedintelui executiv al fundatiei din Zalau, Alin Prunean, proiectul are un buget de 250.000 de dolari. "Ne-am propus sa distribuim in comuna Maeriste 51 de vaci din rasa Baltata Romaneasca de mare productivitate, cu pedigree, din categoriile Record si Elita. Familiile beneficiare isi vor imbunatati, astfel, alimentatia si vor putea obtine venituri suplimentare din vanzarea surplusului", sustine Prunean.
In conformitate cu principiul de baza al Heifer International, "Dar din dar", primii beneficiari vor dona altei familii, prima vitea nascuta vie. "In esenta, vorbim despre un micro-credit viu, fara comisioane sau dobanzi", a precizat reprezentantul Fundatiei AGAPIS. Al doilea obiectiv al proiectului consta in distribuirea in judetele Cluj si Salaj, a 5.200 doze de material seminal congelat, provenit de la tauri de mare valoare din rase de lapte si carne, care vor determina cresterea productiei de lapte si posibilitatea conversiei micilor fermieri spre ferme de vaci de carne. Primele 17 vaci de lapte din rasa Baltata Romamesca au fost distribuite deja in Maeriste, ocazie cu care a fost lansat si programului de ameliorare prin tauri de mare valoare. Heifer Project este o organizatie internationala umanitara, care, de mai mult de 65 de ani, ofera asistenta comunitatilor sarace din peste 120 de tari ale lumii, pentru a pune capat foametei si saraciei.
Fundatia Heifer a donat oamenilor 51 de vaci de mare productivitate, iar acestia vor fi obligati sa doneze mai departe prim