În secolele trecute, una dintre meseriile indispensabile, însă impură şi nedemnă pentru un cetăţean, era cea de călău. Consideraţi în afara statului, marginalii puteau să îndeplinească roluri pe care nimeni dintre cei vrednici nu ar fi fost dispus să şi le asume.
Călătorului care ajungea în Braşov, în secolul al XVIII-lea, prin pasul Timiş dinspre Muntenia i se dezvăluia înaintea ochilor o scenă şocantă. Pe vârful unui deluşor din stânga drumului se ridica o spânzurătoare din piatră, de care atârnau corpuri pe jumătate putrezite ale răufăcătorilor pedepsiţi cu moartea. Este vorba de Galgenberg - Dealul Spânzurătorilor sau Dealul Furcilor, care astăzi corespunde zonei aflată în spatele blocurilor din faţa Spitalului Judeţean. Tot aici, în urmă cu câteva sute de ani, erau înmormântaţi sinucigaşii, cei decapitaţi, traşi pe roată sau în ţeapă.
Cei care doreau să ajungă în cetatea Braşovului trecând prin cartierul Blumăna (acum Bulevardul 15 Noiembrie), erau întâmpinaţi în faţa porţii Porzen, actuala intrare pe strada Republicii, de locul ubi homines, locul de execuţie prin ardere pe rug. Un alt loc de execuţie era cel din faţa porţii Closther, intrarea pe actuala stradă Mureşenilor.
Călăii Braşovului erau ţiganii
Prima execuţie pronunţată de Senatul Braşovului datează din anul 1442, însă despre cei care le duceau la îndeplinire nu ştim nimic. O primă informaţie cu privire la etnia acestora datează din anul 1504 în registrele castelanilor de la Bran, care îi foloseau pe Egipitii sau Ciganorum drept călăi. Atât în Braşov, cât şi din întreaga Transilvanie, călăii erau ţiganii.
Începând cu anul 1520, registrele Braşovului încep să consemneze execuţiile duse la îndeplinire în oraş de călăii ţigani. Conform acestor însemnări, între 1520 şi 1550, au fost duse la îndeplinire 120 de sentinţe, printre care se numărau torturi, spânzurări, decapitări, ar
