Cu câteva zile înainte de venirea FMI la Bucureşti Guvernul Boc şi-a umflat muşchii şi a promis că se va bate cu Fondul pentru a obţine, pentru binele tuturor românilor (cum altfel?), o cotă unică mai mică, de 12%, un CAS mai mic, cu vreo 3%, şi un salariu minim pe economie mai mare.
Campania a fost începută mai întâi pe surse, pentru ca apoi fostul ministru al Economiei, Adriean Videanu, să iasă în faţa reflectoarelor şi să anunţe planul PDL de a salva economia. Rezultatul, prezentat luni de oficialii Fondului, la sfârşitul vizitei oficiale la Bucureşti, a fost cât se poate de clar: cota unică rămâne la fel, TVA rămâne la fel, CAS rămâne la fel, dar se negociează puţin cât de "mai mare" poate să fie salariul minim pe economie. Guvernul Boc nu a obţinut nimic.
Ba, mai mult, Jeffrey Franks, şeful misiunii Fondului, a subliniat, cât de apăsat a putut, că este de preferat ca sistemul fiscal din România să rămână, în linii mari, la fel în următorii doi ani.
Fondul nu a acceptat propunerile cabinetului Boc nu pentru că acestea ar fi proaste (cel puţin reducerea CAS este o iniţiativă de lăudat), ci pentru că nu are încredere că echipa lui Boc poate acoperi găurile inerente în buget produse de aceste măsuri. Astfel, în mod ruşinos pentru oficialii de la Palatul Victoria, când, pentru prima oară de când a început criza, Guvernul a reuşit să propună măsuri anticriză reale, cu efecte măsurabile, agreate de majoritatea economiştilor, nimeni (adică FMI şi CE, cei care contează) nu l-a băgat în seamă. Nici nu ar avea cum.
În momentul în care România nu a definitivat, nu mai spunem aprobat, nici legea pensiilor, nici a salarizării unitare din sistemul bugetar, nici a responsabilităţii fiscale, România nu prezintă garanţii că finanţele publice vor putea fi echilibrate, prin aplicarea corectă a unor legi, în viitorul apropiat. Cum să ai încredere că un Guve