Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Traficanţi prinşi de poliţişti sub acoperire cu un kilogram de cannabis în piaţă la Târgu Frumos

Publicat in News Pascani, joi 8 noiembrie 2012 ·

Doi traficanţi de cannabis au căzut în plasa poliţiştilor şi s-au ales cu cătuşe pe mâini chiar în momentul în care încercau să le vândă drogurile.Poliţiştii de la Biroul de Combatere a Criminalităţii Organizate au urmărit-o pe Margareta Radu-Feraru, o femeie din Iaşi, despre care au primit informaţii că a introdus în ţară o cantitate mare de droguri.

Doi ofiţeri sub acoperiere au stabilit o întâlnire cu femeia şi cu un complice al acesteia, Mirel Titi Faur, în piaţa agroalimentară din Târgu Frumos, pe data de 11 octombrie.

"Inculpaţii Radu-Feraru Margareta şi Faur Mirel Titi s-au deplasat la punctul de întâlnire stabilit, şi anume maşina investigatorului acoperit, unde inculpata Radu-Feraru Margareta a rămas în afară, în timp ce inculpatul Faur Mirel Titi s-a urcat în autovehicul, pe locul din dreapta spate, cu sacoşa pe care o avea la el. Inculpatul Faur Mirel Titi a solicitat 50.000 de lei pentru marfă, ceea ce însemna 50 de lei gramul. După ce au negociat preţul, acesta a fost de acord să-i vândă investigatorului acoperit „iarba" cu 45.000 de lei", se arată în rechizitoriul întocmit în acest caz.

Mai mulţi poliţişti au intervenit în acel moment şi au realizat flagrantul. S-a constatat că în sacoşa cu care veniseră cei doi se afla aproximativ un kilogram de cannabis.Oamenii legii au suspiciunea că drogurile fuseseră aduse în ţară din Grecia, acolo unde femeia lucrase ca menajeră.Cei doi au fost trimişi în judecată pentru trafic de droguri de mare risc.

sursa adevarul.ro

Doi traficanţi de cannabis au căzut în plasa poliţiştilor şi s-au ales cu cătuşe pe mâini chiar în momentul în care încercau să le vândă drogurile.Poliţiştii de la Biroul de Combatere a Criminalităţii Organizate au urmărit-o pe Margareta Radu-Feraru, o femeie din Iaşi, despre care au primit informaţii că a introdus în ţară o cantitate mare de droguri.

Articolul in News Pascani >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mohammad Mokhber va deveni preşedintele interimar al Iranului. Date despre oficial

Ziua Constanta acum 3 ore
Mohammad Mokhber, în vârstă de 68 de ani, primul vicepreşedinte al Iranului, ar urma să devină, potrivit Constituţiei iraniene, preşedinte interimar, după moartea lui Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, relatează Reuters. În calitate de pr

Incendiu la Parchetul Vaslui. Gestul șocant al unei grefiere

Ziare.com acum o ora
Un incendiu a fost înregistrat, luni, 20 mai, la Parchetul Vaslui, unde o angajată ar fi dat foc unor documente şi ar fi încercat să se sinucidă, potrivit unor surse AGERPRES. Detaşamentul de pompieri Vaslui intervine cu o autospecială de stingere c

Marcel Ciolacu: Sectorul comunicaţiilor electronice are rol strategic pentru România

Mediafax acum 47 minute
Şeful Executivului a găzduit luni şi ceremonia de semnare a Memorandumului de Înţelegere pentru cooperare în domeniul comunicaţiilor electronice între România şi Qatar, parafat de preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementar

Premierul Marcel Ciolacu, vizită oficială în Turcia, marţi, la invitaţia preşedintelui Erdoğan: Turcia este principalul partener comercial non-UE al României; Ne-am propus să creştem schimburile comerciale la 15 miliarde de dolari

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu efectuează marţi o vizită oficială în Turcia, la invitaţia preşedintelui Erdoğan, el urmând să fie însoţit de o delegaţie de miniştri. Premierul transmite că Turcia este principalul partener comercial non-UE al României şi c

Miron Cozma, audiat la Parchet în Dosarul Mineriadei- „Care Mineriadă? Toţi îl susţineţi pe Iliescu“

Ziua Constanta acum 2 ore
Miron Cozma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, s-a prezentat luni dimineaţa la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul Mineriadei din iunie 1990, în care este acuzat de săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii. "Care Mineriadă? To

Un candidat PSD la o primărie din Vaslui, reținut după ce a încercat să mituiască doi polițiști

HotNews acum o ora
Maricel Gîfu, fost primar al comunei vasluiene Pogana până în 2020 și actual candidat din partea PSD pentru aceeași funcție, a fost reținut duminică, pentru dare de mită. PolițieFoto: Cateyeperspective | Dreamstime.com Bărbatul a fost prins în flagr

Meteo: Temperaturi de vară și val de ploi consistente în următoarele două săptămâni

HotNews acum o ora
Meteorologii estimează că temperaturile vor fi apropiate de cele normale în următoarele două săptămâni, în toate regiunile din țară, dar vor fi oscilații de temperatură și intervale de ploi consistente, după data de 22 mai și în primele zile ale lun

Ryanair: Tarifele din această vară vor fi mai scăzute, deşi avioanele nu vor fi pline

Mediafax acum 47 minute
Directorul executiv Michael O'Leary a declarat luni că cererea generală de zboruri a fost „pozitivă", dar a avertizat că „preţurile recente se situează sub aşteptările firmei", raportează Financial Times, citat de Ziarul Financiar. Directorul execut

Comisia Europeană își explică ajutorul acordat Iranului pentru găsirea elicopterului prezidenţial

HotNews acum 47 minute
Comisia Europeană a transmis luni că ajutorul pe care l-a oferit duminică pentru căutarea elicopterului în care se afla preşedintele iranian Ebrahim Raisi a fost acordat fără „motivaţii politice”. Amintim că preşedintele iranian Ebrahim Raisi și min

Tesla vrea să ofere discounturi cumpărătorilor de flote auto din Europa

Adevarul acum 24 minute
Tesla ia măsuri pentru a calma unele companii europene de leasing, după ce repetatele reduceri ale preţului de vânzare cu amănuntul au afectat valoarea flotelor lor, iar ritmul lent al activităţilor de la service şi reparaţiile scumpe i-au supărat p

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/22°
mar.

15°/25°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

19°
lun.

13°/19°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/20°
Timisoara
acum

23°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°