Mă tem însă că, în «România profundă», «eşantionul» Mitică Dragomir e mai răspândit decât «eşantionul» Andrei Gheorghe. Acum ceva timp, pe programul întâi al televiziunii naţionale, a avut loc o dezbatere despre Scorniceşti. Preopinenţii erau dnii Mitică Dragomir şi Andrei Gheorghe. Cel dintâi vedea trecutul mai curând în roz, celălalt se străduia să pună pe cartea poştală a interlocutorului său câteva rezonabile tuşe de negru. Totul mi se părea uimitor. Mai întâi, ideea postului naţional de a face din subiectul cu pricina un subiect „fierbinte“. În hărmălaia generală devenea, brusc, interesant ce se gândeşte în vechiul sat prezidenţial despre prezent şi trecut şi care este filosofia domnului Mitică cu privire la comunism. Apoi, alegerea invitaţilor. Oricât m-ar fi enervat, cu diferite prilejuri, dl Andrei Gheorghe, el intră, pentru mine, în altă categorie decât „pitorescul“ Corleone. Sau, poate, mă înşel.

În sfârşit, şansa nesperată acordată de emisiune nostalgicilor de tot soiul. Una peste alta, scorniceştenii sufereau că satul/oraşul lor nu mai e ce-a fost, iar dl Dragomir deplângea soarta maselor din ziua de azi: el da, o duce mai bine ca pe vremuri, dar poporul o duce mai prost. Dl Andrei Gheorghe se străduia, e drept, să vină cu oarecari nuanţe, dar tonul general era unul melancolic: după căderea lui Ceauşescu, ţara - ca şi simbolicul Scorniceşti - s-a împuţinat. Se trecea rapid peste faptul că, umflat cu forţa, locul de baştină al fostului preşedinte nu putea decât să decadă, pentru a reveni la statutul lui firesc.

Nu se înţelegea exact nici în ce fel „lumea“ o ducea mai bine sub comunism (în afară de obositele argumente cu concediile sindicale în staţiune, sau cu siguranţa locului de muncă, sau cu metroul şi blocurile). Mă tem însă că, în „România profundă“, „eşantionul“ Mitică Dragomir e mai răspândit decât „eşantionul“ Andrei Ghe