Inainte de revenirea in Romania, Norman Manea a acceptat sa vorbeasca din nou despre teme tari ale vietii culturale si politice romanesti - de la dialogul Herta Muller-Gabriel Liiceanu, la funeraliile lui Adrian Paunescu, dar si despre oameni si intimplari de suflet: emotiile pe care i le trezesc vizitele in tara, prieteniile cu Antonio Tabucchi sau Philip Roth si curiozitatea de a discuta cu tinerii. Spuneti, in dialogul purtat cu Edward Kanterian (Curierul de Est. Dialog cu Edward Kanterian, seria de autor Norman Manea, Polirom, 2010 - n.r.), ca Romania a ramas, cum spunea Gregor von Rezzori, o tara suprarealista. Puteti, va rog, sa dezvolati, concret, acest diagnostic, cu referire la actualitatea culturala si politica din Romania? Ar fi multe, prea multe de spus... si poate ca nu e chiar o intimplare ca avangarda literara romaneasca a fost "protocronia", nici ca "teatrul absurdului" a avut, prin Eugen Ionescu (mare admirator al lui Caragiale si Urmuz), si radacini romanesti. Daca vreti insa un exemplu din realitatea imediata, m-as referi la doua evenimente recente, contradictorii, ca atitea altele din viata noastra politica, sociala, culturala si care au ocupat cam toata atentia presei: dialogul Herta Muller-Gabriel Liiceanu si decesul poetului Adrian Paunescu. Reactia audientei de la Ateneu putea fi citita ca un oprobiu adus "adaptabilitatii" romanesti, inclusiv a intelectualitatii care rareori a reactionat fatis si ferm contra dictaturii. Adulatia populara (ca sa nu ma mai refer si la "onorurile militare" sau marile elogii dinspre clasa politica) la adresa fostului tribun ubicuu al ceausismului ar arata, dimpotriva, o mare ingaduinta, nu fata de lipsa de curaj si revolta anti-comunista, ci chiar fata de un colaborationism profitabil si nu rareori abject. Este asta realism, realism magic, mitic (de la Mitica!!), mistic, absurd sau gasim alte calificative? Va las