Provin dintr-o familie cu rădăcini muzicale şi cu toate că (sau, poate, tocmai de aceea) opera şi muzica cultă au ocupat un loc central în familia noastră, asta nu a însemnat că nu s-au ascultat şi alte genuri muzicale. Practic, am crescut şi m-am format muzical ascultând de la Wagner până la Maria Tănase.
Tatăl meu era (şi încă este) mare amator de muzică rock (plecând de la rockabilly, trecând prin rock'n'roll şi terminând cu hard-rock-ul şi heavy metal-ul). Aşa am făcut cunoştinţă cu nume mari: Chuck Berry, Little Richard, Elvis, Black Sabbath, Deep Purple, Led Zeppelin, AC DC şi multe alte nume imense.
Cu Pink Floyd m-am întâlnit conştient în liceu - prin '82 - '83. După ce am început să caut toate albumele lor (pe minunatul vynil), am constatat că deja ascultasem albumul „The Drak Side Of The Moon” - îl avea tata pe una din benzile lui de magnetofon. Şi, deşi acest album îl reţinusem aproape notă de notă, nu avusese un impact major asupra mea.
M-am îndrăgostit cu adevărat de Pink Floyd şi de atmosfera lor psihedelică de-abia după ce am ascultat primele albume. Iar „Atom Heart Mother” rămâne pentru mine până în ziua de azi unul din cele mai revoluţionare albume.
Pur şi simplu sunt într-o poveste de dragoste cu Pink Floyd, poveste care este la fel de vie şi astăzi. Ascult multe alte genuri de muzică - electronică, new age, underground -, dar din maşină nu-mi lipseşte CD-ul cu discografia completă Pink Floyd.
Superb şi ultimul album „Division Bell”. Superbe şi albumele solo ale lui Gilmour, Mason şi Waters. Le am pe toate!
Dar, realmente, albumul care a marcat perioada mea de liceu a fost „The Wall”.
De ce?
Au fost mai multe motive.
Pe de o parte, ca orice licean, eram un rebel. În plus, eram şi vedeta echipei de baschet şi aura mea de rebel era şi mai puternică.
Pe de altă parte, provin dintr-o familie de
