Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Economia a crescut cu 1,6% în trimestrul trei, peste așteptări. Avans de 2,7% după nouă luni

Publicat in Press Alert, joi 14 noiembrie 2013 ·

Economia a crescut cu 1,6% în trimestrul al treilea faţă de precedentele trei luni, peste aşteptările analiştilor, şi cu 4,1% comparativ cu iulie-septembrie 2012, astfel că la nouă luni avansul Produsului Intern Brut (PIB) se plasează la 2,7%, estimează Institutul Naţional de Statistică (INS), scrie Mediafax. “Conform primelor estimări, Produsul intern brut în trimestrul III 2013 a fost, în termeni reali, mai mare cu 1,6% comparativ cu trimestrul II 2013 (date ajustate sezonier). Faţă de acelaşi trimestru din anul 2012, Produsul intern brut a înregistrat o creştere cu 4,1% atât pe seria brută, cât şi pe seria ajustată sezonier. În perioada 1.I – 30.IX 2013, Produsul intern brut a crescut, comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2012, cu 2,7%, atât pe serie brută cât şi pe serie ajustată sezonier“, aratã INS, într-un comunicat.

Datele reprezintă “estimările semnal” ale Statisticii. Varianta provizorie a evoluţiei PIB pentru trimestrul al treilea va fi III anunţată la 4 decembrie. Creşterea de 1,6% este mai mare decât cea anticipată de analişti. “Ne aşteptăm ca PIB să fi crescut cu 1% în T3 2013 în termeni trimestriali ajustaţi sezonier, uşor mai bine decât consensul pieţei, de 0,8%. Totuşi, accelerarea de la creşterea de 0,5% din T2 2013 este cel mai probabil condusă de sectorul agricol, iar detaliile le vom afla abia pe 4 decembrie. (…) Cifrele recente din sectorul industrial sugerează că există unele şanse ca expansiunea economică să fi fost chiar mai puternică”, arăta miercuri ING, într-un raport.

După creşterea de 0,5% din trimestrul al doilea faţă de ianuarie-martie, avansul PIB se plasa, la jumătatea anului, la 1,8% faţă de acelaşi interval din 2012, ritm valabil atât pentru seria brută cât şi pentru cea ajustată sezonier. Pentru anul în curs, Guvernul, FMI şi Comisia Europeană anticipează o creştere economică de 2,2%, iar pentru anul viit

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 11 minute
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 2 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 33 minute
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum o ora
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 3 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 6 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 4 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 5 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Forţele israeliene au ucis cinci palestinieni într-un raid în apropiere de Tulkarm din Cisiordania

Mediafax acum 38 minute
Ministerul Sănătăţii a declarat că a identificat patru dintre cei cinci care au murit în timpul raidului din Deir al-Ghusun. Forţele israeliene au luat unele dintre cadavre, potrivit agenţiei oficiale palestiniene de ştiri Wafa şi unui reporter Reut

Șofer reținut după ce a fost prins băut la volan. Avea o alcoolemie de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 34 de ani a fost reţinut sâmbătă, 4 mai, de poliţiştii din Caraş-Severin, după ce a fost prins în timp ce conducea un autoturism pe DN 6, având o concentraţie de 1,26 miligrame pe litru de alcool pur în aerul expirat. ”În cursul zilei d

Vremea

București
acum

14°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

13°/22°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

19°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°