Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiu: Pictează scene biblice pe pereţii şcolii

Publicat in Adevarul, miercuri 9 martie 2011 ·

Artistul plastic Gheorghe Plăveţi şi elevii Liceului Teologic din Târgu-Jiu „îmbracă“ zidurile cu imagini precum Cina cea de Taină şi Drumul Crucii. Echipa de gorjeni speră ca lucrările să fie gata de Paşti, când unitatea de învăţămând va găzdui olimpiada naţională de teologie.

Cu bani puţini se fac lucruri sfinte la Liceul Teologic din Târgu-Jiu. Conducerea instituţiei de învăţământ a decis ca pe pereţii din şcoală să fie pictate personaje biblice şi speră ca lucrările să fie gata chiar într-o zi sfântă, de Paşti.

„Am obţinut o sponsorizare de 2.000 de lei de la domnul Brăila, bani din care am cumpărat materialele necesare pentru aceste picturi. Sunt implicaţi elevi de la mai multe clase, fiind coordonaţi de domnul profesor Gheorghe Plăveţi. Cam toată şcoala va fi pictată, să se vadă că e liceu teologic. Este mai greu de realizat pe perete, întrucât şi suprafaţa e foarte mare, dar aş vrea ca până la Paşti să fie gata, mai ales că vom găzdui olimpiada naţională de teologie“, a precizat Gheorghe Benegui, directorul unităţii de învăţământ.

Tinerii au început deja lucrul. „Pe scara profesorilor vor fi Patimile Mântuitorului, Cina Cea de Taină, Rugăciunea din Grădina Ghetsimani, Sărutul lui Iuda, Răstignirea, Coborârea de pe Cruce, iar în dreptul scărilor va fi Drumul Crucii. Apoi ajungem până la etaj, la Înălţare. Ceea ce încercăm noi nu mai există în ţară şi lucrăm pe tehnicile tradiţionale. Participă elevi de la clasa a XII-a, a IX-a şi a XI-a. Avem schele improvizate, dar ne descurcăm. Mai greu va fi pe scări. Când o să ajungem la înălţare va fi nevoie de o schelă mai mare. Pe tavan va fi cel mai greu. Vor fi ilustraţi evanghelişti, pantocrator“, a declarat Gheorghe Plăveţi, profesor de pictură bisericească, arte vizuale şi studiul culorilor la secţia Patrimoniu Cultural, din cadrul Liceului Teologic.

Sacrifică t

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Florin Piersic suferă de septicemie, care îi poate pune viața în pericol”, spune managerul Institutului Inimii din Cluj. Directorul de la „Matei Balș” spune însă că „nu e un risc vital”

Libertatea acum 5 ore
Florin Piersic, 88 de ani, are o infecţie generalizată în sânge, septicemie, care îi poate pune viața în pericol, a declarat miercuri, 8 mai, pentru Hotnews Florin Crișan, managerul Institutului Inimii din Cluj-Napoca, de unde a fost transferat marț

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 5 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 5 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 5 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 5 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 4 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

Ce soluţii găsesc companiile la lipsa de personal

Mediafax acum 4 ore
Astfel au procedat businessuri mari din domeniul producţiei de medicamente, cum sunt Terapia Cluj, Zentiva Bucureşti şi Antibiotice Iaşi, din automotive, cum sunt germanii de la Bosch, sau din HoReCa – restaurantele de fast-food Spartan, conform ZF.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 5 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 5 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

8°/13°
vin.

7°/17°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

12°
joi

12°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°