Răzvan Exarhu: „Aş vrea să mă bucur de crearea posibilităţii călăririi unui cal”.
Aceasta este o frază rostită de o doamnă (că altfel nu pot să-i spun aici) în emisiunea „Schimb de mame”, acum ceva timp. Ea voia să spună că i-ar plăcea să călărească, dar pentru că apărea la televizor şi pentru că voia să fie şi drăguţă, şi interesantă, şi elevată în acelaşi timp, a formulat puţin mai amplu.
Am mai întâlnit un chelner cu faţă de hoţ de maşini, într-un restaurant unde se adună de obicei hoţii de maşini şi dealerii de droguri, care a întrebat cu multă amabilitate: serviţi măsuţa? Măsuţa???!!!
O altă doamnă, recitând reţeta salatei dobrogene, s-a întrerupt atunci când a ajuns la ingredientul mărar, pentru a încerca să afle cu multă deferenţă, dar şi cu un pic de îngrijorare: Suportaţi mărarul?!
De la suportaţi mărarul şi serviţi măsuţa nu e decât un pas până la conversaţiile de plastic şi mimica de latex care ne aşteaptă după ce vom deveni şi noi ceva mai europeni. Zâmbetele de cretini, amabilitatea angro ca pentru handicapaţi, sentimentul obligatoriu că trăim într-o lume minunată vor invada şi ultimele oaze de normalitate în care gesturile şi cuvintele exprimă ceea ce sunt.
Observ cu sprânceana ridicată cu câtă bucurie trecem direct de la epoca de piatră la epoca de plastic. Producătorii de legume particulari sunt mândri (am văzut reportaje entuziaste la televizor) că obţin produse exact ca în UE, adică fix fără niciun gust. Adică o să fim şi noi la fel de anesteziaţi ca toate populaţiile europene care cred că normele sunt comestibile şi că majoritatea alimentelor trebuie ajutate să aibă gust, pentru că natura nu prea are posibilităţi.
Uitaţi-vă pe lista de ingrediente a iaurturilor naturale şi o să descoperiţi că mai toate conţin lapte praf. Nu e trecută şi cantitatea de colagen, desigur, da
