Piața Universității vrea, de fapt, să-l vadă și să-l audă pe Traian Băsescu. De la zi la zi, protestele se focalizează pe președintele României. Începute ca mitinguri de solidarizare cu Raed Arafat, protestele au ajuns la șeful Statului. Iar Traian Băsescu nu dorește să se arate. Dar nici piața nu se potolește. De fapt, protestatarii sînt extrem de nemulțumiți de modul în care se face politică în România: în disprețul cetățenilor, fără un dialog real, cu măsuri dure, impopulare, cu aroganță și dispreț, cu etalarea grobianismului; Traian Băsescu întruchipează exponențial această formă de a se face politică, dar nemulțumirile privesc întreaga clasă politică (există, din acest motiv, un impas de relaționare a Opoziției cu protestatarii nemulțumiți).
Știm că Traian Băsescu se află la un „pupitru de comandă“, încercînd calmarea manifestanților. Știm că a acționat treptat. După o paralizie de două zile, Traian Băsescu l-a scos la înaintare pe Emil Boc. Premierul a apărut în public consecutiv, de duminică, în fiecare zi a protestelor. Efectul a fost zero. Piața nici nu s-a enervat, dar nici nu s-a calmat. Apoi, Traian Băsescu a provocat reîntoarcerea lui Raed Arafat la Ministerul Sănătății. Fără efect. Protestatarii s-au adunat din nou în Piața Universității. Între timp, deși Emil Boc s-a prezentat ca un om al dialogului, mesajul (virtual) la un dialog a fost subminat de alți lideri din PDL, în special de Teodor Baconschi. Nimeni nu face un gest popular și credibil, reacțiile Puterii par ale unor ventriloci.
O demisie (sau depunerea mandatului) a guvernului Boc înseamnă, imediat, convocarea de alegeri anticipate, în termen de 60 de zile, conform Constituției. Alegerile anticipate ar consfinți încheierea „regimului Băsescu“. Traian Băsescu știe asta. Și temporizează. Amînă. Îl lasă pe Emil Boc în față. E prea puțin pentru î
