Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Belgienii vor veni la Arad pentru a se întâlni cu oamenii de afaceri din România

Publicat in Adevarul, luni 25 octombrie 2010 ·

Preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Nicola Ioţcu, a anunţat astăzi că la Arad va avea loc Forumul Cooperării Descentralizate Româno-Belgian. Evenimentul va fi găzduit şi organizat de Consiliul Judeţean Arad, cu sprijinul Ambasadei României în Regatul Belgiei şi se va desfăşura la Arad, în perioada 5 – 6 noiembrie 2010.

Cei de la Consiliul Judeţean spun că acest Forum reprezintă încă o ocazie de a sărbători 130 de ani de relaţii diplomatice între Belgia şi România, dar şi 20 de ani de parteneriate între judeţele româneşti şi provinciile belgiene, între oraşe şi comune din cele două ţări, sub egida „Opérations Villages roumains”.

De asemenea, el stă sub semnul Preşedinţiei belgiene a Uniunii Europene în această a doua jumatate a anului 2010.

„Forumul de la Arad vine ca o continuitate a relaţiilor româno-belgiene, ultima întâlnire de acest gen având loc în 2006, la Bruxelles. Parteneriatul a fost conceput ca un Forum permanent de schimb de experienţă şi întâlniri între comunităţile locale din cele două ţări. Scopul principal îl constituie crearea unei puternice reţele de colaborare între entităţi publice şi private din România şi Belgia, care au considerat oportună continuarea acestui model de reuniuni. Din această colaborare se pot desprinde proiecte şi realizări în diverse domenii, de la economie şi comerţ, la turism şi strategii regionale”, a declarat Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

Principala temă a Forumului o constituie descentralizarea, care va reuni în jurul aceleiaşi mese, miniştri, conducători la nivel local, oameni de afaceri şi reprezentanţi ai societăţii civile, parlamentari europeni, reprezentanţi ai instituţiilor europene, cum este Comitetul Regiunilor, prin persoana lui Luc Van den Brande, preşedintele Comisiei pentru Cetăţenie, Guvernanţă, Afaceri Instituţionale şi Externe, fost preşedinte al Comitetul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO+FOTO Incident INCREDIBIL la Turneul de la Roma. Novak Djokovic s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu un obiect

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la Roma, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 ani) a avut parte de un incident neplăcut după încheierea disputei.

Aproximativ 30 de răniţi spitalizaţi, doi grav, în Argentina, într-o coliziune între două trenuri pe un pod feroviar în cartierul Palermo, la Buenos Aires. Zeci de ambulanţe la faţa locului. 90 de persoane evaluate, 60 rănite, 30 uşor

News.ro acum 2 ore
Aproximtiv 30 de persoane au fost spitalizate, două în stare gravă, în urma unei coliziuni între un tren de periferie din Buenos Aires cu o ramă de întreţinere, anunţă salvatori, relatează AFP. Cei doi răniţi grav - cu traumatisme craniene - au fost

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum 4 ore
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 4 ore
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum 3 ore
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

Titluri de stat Tezaur: Statul se împrumută de la români cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85%

Wall-Street.ro acum 9 ore
Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãți de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpo

Marcel Ciolacu, întrebat dacă e bine ca PSD să susţină un primar condamnat pentru proxenetism: „Românii au întotdeauna dreptate”

HotNews acum 4 ore
Întrebat vineri, la Brăila, dacă i se pare potrivit ca o persoană condamnată pentru proxenetism şi participare la grup infracţional să fie candidat din partea social-democraților, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a evitat un răspuns clar, limitându-se s

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 7 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 6 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

Vremea

București
acum

11°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
mar.

13°/19°
Iasi
acum

13°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

sâm.

9°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/14°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
mar.

8°/18°
Timisoara
acum

13°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°
mar.

10°/21°