Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lăzăroiu: Protocolul USL, făcut în pripă, raţiunile lui sunt cunoscute doar la vârf

Publicat in Romania Libera, duminică 6 februarie 2011 · ·

Consilierul prezidenţial pe probleme politice, Sebastian Lăzăroiu, suţine că algoritmul de desemnare a candidatului la Preşedinţie şi a unui viitor premier va pune USL în dificultate dacă va trece moţiunea pe opoziţia ameninţă că o va depune în primăvară, potrivit Europa FM, informează Mediafax.

Lăzăroiu consideră că protocolul Uniunii Social Liberale a fost făcut în pripă. Consilierul prezidenţial a spus că algoritmul de desemnare a candidatului la Preşedinţie şi a unui viitor prim ministru va pune USL în dificultate dacă va trece moţiunea pe care social-democraţii şi liberalii ameninţă că o vor depune în primăvară.

Explicaţia ar fi, relatează Europa FM, că potrivit algoritmului respectiv, opoziţia va putea desemna un premier doar după ce un sondaj de opinie realizat în vară va stabili din ce formaţiune membră a USL vine candidatul la prezidenţiale: "Fie USL vine la Cotroceni şi spune «Domnule preşedinte, mai aşteptaţi-ne până facem sondajul şi venim cu premierul», a doua opţiune ar fi să nu-şi dorească atât de mult să treacă moţiunea pentru că ştiu că nu au candidat sau să facă o altă moţiune în care să spere mai mult la toamnă, sau pur şi simplu să desemneze un candidat ad-hoc în momentul respectiv dar asta înseamnă... adică şi preşedintele va fi pus într-o situaţie dificilă, pentru că ei încalcă protocolul venind cu un candidat înainte de sondajul de opinie".

Pe de altă parte, Sebastian Lăzăroiu spune că stabilirea unui candidat pentru alegerile din 2014, pornind de la popularitatea acestuia în 2011, este sortită eşecului. "Până în 2014 se pot schimba foarte multe lucruri, iar candidatul care va ieşi din acest sondaj s-ar putea să nu mai fie la fel de popular în 2014, dar el rămâne bătut în cuie din 2011. (...) Trei ani înseamnă foarte mult, în trei ani poţi să-ţi erodezi foarte mult capitalul de credibilitate", afirmă Lăzăroiu.

Consilierul m

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 6 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 4 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 2 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 4 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 3 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 11 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Justin Bieber şi Hailey Baldwin Bieber aşteaptă primul lor copil împreună

Mediafax acum 3 ore
Hailey şi Justin au fost foarte deschişi în legătură cu dorinţa de a avea copii şi de a-i avea tineri (Justin are 29 de ani, iar Hailey are 27 de ani), iar Hailey a vorbit despre întemeierea unei familii încă din 2021. „Întotdeauna am ştiut că sunte

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 4 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Nămeți de peste 4 metri și risc de avalanșe: drumarii deszăpezesc zona cea mai dificilă de pe Transfăgărășan | VIDEO

Libertatea acum 11 ore
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă, joi, că s-a ajuns cu deszăpezirea de pe Transfăgărăşan în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor. Stratul de zăpadă are peste patru metri şi este bătătorită şi îngheţată, relatează New

Vremea

București
acum

12°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/17°
lun.

12°/18°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
dum.

10°/15°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

14°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°