Cărţile de bucate editate în timpul Epocii de aur a comunismului, trebuiau să fie la fel de atotcuprinzătoare, pe măsura omului multilateral dezvoltat, ale cărui trup şi suflet erau dedicate în exclusivitate "marelui conducător".
Aşa se face că, pe lângă sumarul clasic de reţete împărţit pe specialităţi culinare, aceste cărţi ofereau adevărate lecţii de conduită. Tovarăşii erau astfel învăţaţi ce să servească la mesele principale şi care să fie ordinea aducerii preparatelor, cum trebuie aşezată masa, explicându-se rostul fiecărui tacâm în parte şi felul în care se foloseşte încât, privind astăzi retrospectiv, ai senzaţia că se adresează unor copii, şi nu unor oameni în toată firea care realizau, conform propagandei, minuni inginereşti.
Dar, dacă în interiorul căminului micile stângăcii puteau fi trecute cu vederea, la diversele întâlniri, tovarăşii trebuiau să fie un model de comportament. Nu este de mirare că aşa-numitelor "mese tovărăşeşti" le sunt dedicate capitole ample. Pornind de la regulile ce trebuie urmate atunci când se organizează o masă în colectivitate şi continuând cu modele de meniuri sau reguli de conduită. Evident, primul lucru de care trebuia să se ţină seama era lista de invitaţi.
Cu cât persoanele invitate erau situate pe o poziţie mai înaltă în ierarhia de partid, cu atât strădaniile şi emoţiile se amplificau. Obligatoriu, sala care urma să găzduiască evenimentul se afla sub atenta supraveghere a chipurilor celor doi conducători care surâdeau din ramele lor aurite. În cinstea lor se închinau pahare şi se rosteau discursuri înălţătoare. La recepţii şi la cocteiluri, invitaţii stăteau în picioare. Scopul este uşor de ghicit: aşa pot să comunice mai uşor, împărtăşindu-şi unii altora recunoştinţa pentru traiul minunat de care se bucură. Bineînţeles, ochii urmăreau platourile cu aperitive şi gustări adus
