Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Orădeanca Brigitta Gruia a pozat din nou sexi FOTOGALERIE

Publicat in Adevarul, joi 14 iulie 2011 ·

Orădeanca Brigitta Gruia a pozat din nou sexi. Orădeanca apărut în 2008 într-un pictorial realizat de revista FHM şi de atunci adoră să apară în astfel de ipostaze.

Brigitta este stabilită în Austria și recunoaște că îi place foarte mult să pozeze. Orădeanca a povestit că prima dată a pozat sexi pentru că voia să-și susprindă iubitul cu un cadou mai special. "Nu am stat să mă gândesc la ce vor zice cei din jurul meu, nici nu m-am consultat cu nimeni înainte. Ședința foto a ieșit bine, deși în prima jumătate de oră nu m-am simțit în largul meu", spune Brigitta. A început să se simtă tot mai bine în această postură și în curând a pozat pentru ziare și reviste. „Cred că majoritatea femeilor visează, cel puțin o dată în viață, să participe la o ședință foto sexi. Și cred că multe nu ajung să facă asta ori din cauza complexelor pe care le au ori că se tem de ce crede lumea. Greșesc când fac asta pentru că o ședință foto îi oferă unei femei mai multă încredere în ea și în corpul ei", consider Brigitta.

Dă click pe poze pentru fotogalerii cu Brigitta

Ea spune că nu este deranjată de opiniile celor care consideră că este un lucru rău în a poza sexi. "Eu încerc să fac în viață ce-mi place, nu ce spun alții. Și mă bucur că cei din jurul meu: familia, soțul, prietenii, colegii, au o părere bună despre mine, despre faptul că pozez. Și mă simt norocoasă pentru faptul că nu trebuie să depun eforturi mari pentru a arăta bine. Nu trebuie să renunț la dulciuri sau la anumite mâncăruri pentru că am arderile foarte bune. Sportul este necesar și în condițiile astea. Eu ador să mă dau cu rolele", povestește orădeanca.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum încearcă Adidas să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba şi pantofii multicolori Gazelle

HotNews acum 50 minute
​Adidas îşi propune să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba cu trei dungi, în alb cu negru, şi pantofii multicolori Gazelle şi ia măsuri pentru a preveni ca aceştia să devină victimele propriului lor succes, scrie Reuters. Pantofi Adida

UPDATE - Ministrul italian al apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. Dacă trupele ruseşti ar ocupa Kievul, acest lucru ar duce "inevitabil la o ciocnire cu alte ţări", avertizează Guido Crosetto

News.ro acum 24 minute
Ministrul italian al apărării, Guido Crosetto, a declarat într-un interviu publicat luni de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diplomatică cu

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 41 minute
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Cel puţin 6 ruși au murit şi 35 sunt răniți în urma unui atac ucrainean cu drone în Belgorod, transmite Moscova

G4Media acum 36 minute
Cel puţin şase persoane au fost ucise şi 35 rănite luni dimineaţă într-un atac ucrainean cu drone explozive în regiunea rusă Belgorod, frontalieră cu Ucraina şi vizată cu regularitate de forţele Kievului, a anunţat guvernatorul local, citat de AFP,

Intervenții Salvamont: 4 persoane au ajuns la spital după ce au fost salvate de pe munte, în ultimele 24 de ore FOTO

Ziare.com acum o ora
Salvamont România a anunțat că un număr de 17 persoane au fost salvate, în ultimele 24 de ore, de salvamontişti. Dispeceratul Naţional Salvamont a informat luni, 6 aprilie. că, dintre acestea, patru persoane au fost predate Serviciului de Ambulanţă

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 24 minute
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Nord-coreenii, obligați să-i jure credință lui Kim Jong Un de ziua dictatorului

HotNews acum 2 ore
Pentru prima dată de când dictatorul Kim Jong Un a preluat puterea în 2011, nord-coreenilor li s-a cerut să depună jurăminte de credinţă de ziua sa de naştere, potrivit unui institut de cercetare sud-coreean, relatează Reuters. Kim Jong Un și fiica

Cutremur în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău

Mediafax acum 3 ore
Seismul s-a produs la ora 2.11, la adâncimea de 114.5 kilometri. Cutremurul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 56 km de Sfântu-Gheorghe, 60 km de Buzău, 61 km de Focşani, 62 km de Braşov şi 78 km de Ploieşti. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu: D

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum 3 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

„Atac sinistru”. Un tânăr de 20 de ani, găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini, într-o parcare din Irlanda de Nord

HotNews acum 3 ore
Un bărbat a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave într-o parcare din localitatea nord-irlandeză Bushmills, în primele ore ale dimineţii de duminică. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost găsit ţintuit de un gard, cu un cui în fieca

Vremea

București
acum

23°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

21°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

19°
lun.

10°/19°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

11°/20°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°