Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Derby european fără sare şi piper

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 23 august 2009 ·

Unirea şi FC Timişoara, reprezentantele României în Liga Campionilor, s-au anulat reciproc în jocul de aseară, scor 0-0. Sursa: Agerpres

Unirea Urziceni şi FC Timişoara au remizat aseară, în Bărăgan, scor 0-0, într-un meci în care bănăţenii au avut mai multe ocazii şi ar fi putut smulge cele trei puncte pe terenul campioanei.

Partida dintre primele două clasate ale campionatului precedent a fost una pe contre, cu ocazii la ambele porţi. Timişorenii s-au dovedit mai periculoşi în prima repriză, ratând o mare oportunitate chiar din minutul 2, când Gigel Bucur a reluat puţin peste poartă o centrare a căpitanului Dan Alexa. Ialomiţenii au replicat printr-o „ghiulea” a lui Brandan, respinsă în corner de Costel Pantilimon.

„Elefantul” acuză arbitrajul

Cea mai controversată fază a primei părţi s-a petrecut în minutul 18, când Arman Karamian a reuşit să deschidă scorul, dar asistentul Romeo Ghinguleac a anulat golul, semnalizând ofsaid. Până la pauză, elevii lui Neluţu Sabău au mai irosit două ocazii imense, prin ex-buzoianul Claudiu Ionescu: a preferat încă un dribling în locul unui şut direct pe spaţiul porţii.

Ionescu a continuat să-i exaspereze pe fanii Timişoarei şi în partea secundă, ratând din nou dintr-o poziţie ideală. Pe fondul de dominare al bănăţenilor, Dan Petrescu l-a introdus pe Antonio Semedo, fostul jucător al Stelei aflându-se la meciul de debut în tricoul Urziceniului. Ofensiva campioanei a rămas însă la fel de ştearsă, iar timişorenii au acuzat în final şocul eliminării lui Alexa şi n-au mai contat deloc în atac.

După încheierea partidei, Marian Iancu, patronul Timişoarei, a acuzat arbitrajul „centralului” Alexandru Deaconu: „A avut o prestaţie de şmecher de Bucureşti. N-a influenţat rezultatul final, dar mă deranjează şmecheria”.

"Alexandru Deaconu a avut o

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Război în Ucraina - Statele Unite acuză Rusia că a folosit de un agent chimic împotriva soldaţilor de la Kiev

News.ro acum o ora
Statele Unite au acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând Convenţia privind armele chimice (CWC), potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat publicat miercuri. Rusia foloseşte, de aseme

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 11 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 9 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 9 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 9 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 8 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 12 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Dennis Man şi Valentin Mihăilă au promovat în Serie A

News.ro acum 9 ore
Formaţia Parma, la care joacă Dennis Man şi Valentin Mihăilă, a obţiinut, miercuri, promovarea în primul eşalon din Italia. În etapa a 36-a din Serie B, antepenultima a sezonului, Parma a remizat în deplasare cu Bari, scor 1-1. Mihăilă a jucat pe to

Crimă șocantă în Săptămâna Mare, în județul Bihor O femeie şi-a înjunghiat fiul apoi a sunat la 112 să spună că acesta s-a sinucis

Ziua Constanta acum 9 ore
Crimă într-o localitate din Bihor, acolo unde o femeie de 58 de ani şi-a înjunghiat fiul, în vârstă de 34 de ani, apoi a sunat la 112 să spună că, de fapt, bărbatul şi-ar fi pus capăt zilelor. S-a întâmplat în localitatea Bozorel din Bihor, acolo un

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

joi

8°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

10°
joi

10°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°