Mesajul a fost trimis. Multumesc!

120 de lei pe an pentru un loc de parcare în Alba Iulia

Publicat in Adevarul, miercuri 24 februarie 2010 ·

Locuri de parcare vor fi închiriate cu 10 lei pe lună, iar plata se face în avans pe un an. Acestea vor fi ocupate pe baza principiului „primul venit, primul servit“. În ultimii doi ani, în Alba Iulia au fost amenajate peste 10.000 de locuri de parcare de reşedinţă.

Consilierii locali au aprobat ieri modificarea regulamentului de funcţionare a parcărilor publice de reşedinţă aflate pe raza municipiului Alba Iulia. Pentru atribuirea locurilor de parcare va fi înfiinţată o comisie formată din trei reprezentanţi ai primăriei, trei consilieri şi un reprezentant al asociaţiilor de proprietari.

Cereri depuse la Registratură

Pentru a fi luate în calcul, cererile de închiriere a unui loc de parcare vor trebuie depuse la sediul primăriei, departamentul Registratură. Listele întocmite de asociaţiile de proprietari sunt doar informative. „Sunt destul de mulţi oameni care vor să-şi închirieze un loc de parcare. Am întocmit deja liste. Până acum s-au înscris în jur de 60 de persoane. Mi se pare o idee bună, iat taxa este una modică“, a spus Victoria Drâmbărean, administratorul Asociaţiei de proprietari Transilvania.

Flavius Şerban este unul dintre albaiulienii care vrea să închirieze spaţiul de parcare. „Fiecare cu locul său. Cu siguranţă se vor isca certuri şi vor fi revoltaţi cei care vor rămâne fără loc şi trebuie să parcheze pe trotuar, şi cei cu maşinile de firmă“, a spus albaiulianul în vârstă de 33 de ani. „Consider că există riscul ca şi atunci când îţi plăteşti locul, când de întorci acasă de la serviciu, să fie ocupat de o altă maşină. Ar trebui aplicate amenzi“, a spus Vasile Barta, 47 de ani.

Un loc pe apartament

Termenul de înscriere este de o săptămână din momentul în care Primăria Alba Iulia face publică data de demarare a procedeului de închiriere. „Cererile vor putea fi depuse la finalul lui martie sau după Pa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia l-a pus pe Zelenski pe lista persoanelor căutate

HotNews acum o ora
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor date în urmărire, a relatat sâmbătă agenţia de stat rusă TASS, citând baza de date a Ministerul rus de Interne, transmite Reuter

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei pentru al treilea mandat

News.ro acum 13 minute
Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei, câştigând un al treilea mandat istoric în urma unei competiţii dramatice, scrie The Guradian. Khan a fost declarat sâmbătă după-amiază învingător în faţa candidatei conservatoare, Susan Hall. Primarul Londre

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Aeronava care aduce Lumina Sfântă din Ierusalim a aterizat în România

Mediafax acum 19 minute
Delegaţia care aduce Sfânta Lumină de la Ierusalim îl are în frunte pe părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, care de 15 ani are misiunea de a aduce Lumina din Ţara Sfântă. Lumina

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum o ora
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum o ora
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 4 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Zeci de migranţi au trecut Canalul Mânecii spre Anglia, în ciuda ameninţării cu expulzarea în Rwanda

Mediafax acum 2 ore
Zeci de migranţi aflaţi în două bărci pneumatice au ajuns sâmbătă pe coasta sudică a Angliei, într-o traversare a Canalului Mânecii, dinspre Franţa. O navă franceză a urmărit ambarcaţiunile până când acestea au ajuns în apele engleze.

Vremea

București
acum

20°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°